1001 de bancuri. Mai rămân încă 908

Bancul nr. 909

Bulă bea o bere în cârciuma lui preferată când intră un necunoscut. Acesta vrea să facă conversație și fiindacă acolo nu erau decât Bulă și cu barmanul încearcă să facă cunoștință cu ei. Barmanul îi spune că n-are chef de stat la palavre, dar că unicul său client ar fi dispus să discute dacă i se face cinste. Necunoscutul comandă două halbe cu bere, se duce la masa lui Bulă și îi oferă una după care îi cere să facă cunoștință. Bulă se uită la el cu ochi tulburi și îi spune: 

– Vezi mesele și scaunele astea? Eu le-am făcut, cu mâna mea. Am căutat cele mai bune scânduri de stejar, le-am tăiait frumos, cu mai multă grijă decât am avut de copiii mei și după ce le-am șmirgheluit bine, le-am lăcuit. Crezi că cineva îmi spune Bulă – Constructorul de mobilă? NU! 

– Vezi gardul din jurul crâșmei? L-am construit eu singur. Am făcut gropi, am bătut țevile adânc, am cimentuit gropile, am sudat suporți, am prins cu șuruburi leațurile apoi am bătut scândurile în cuie și le-am vopsit. Crezi că cineva îmi spune Bulă – Făcătorul de garduri? NU!

– Vezi fântâna aia de afară? Eu am săpat puțul, am pietruit interiorul, am scos mâlul, am pus nisip ca să se filtreze apa, am băgat hidroforul și am făcut toată instalația ca să aduc la chiuveta din bar apă proaspătă de izvor, dar crezi că cineva îmi spune Bulă – Săpătorul de fântâni? NU! Dar e suficient să fuți o oaie… 

Trenul galben plin cu proști

Mă refer la metrou, deși îmi amintesc că în piesa ei Angela Similea rima „cai” cu „tramvai”. Irelevant. Să povestesc cum ERA să am o dimineață bună.

M-am deșteptat odihnit. Mi-am făcut ritualurile matinale și încă eram în grafic cu ora ajungerii la muncă. MP3 playerul era încărcat. Totul a mers ca pe roate până când am ajuns la metrou. Am nimerit o ramă Bombardier, din asta modernizată, cu geamuri care se deschid. Dacă nu mă înșel asupra cifrei, modificarea asta a costat Metrorexul vreo 8 milioane de euro.

Gemulețele astea chiar nu sunt vreo inutilitate gen Necolaiciuc, ci sunt necesare ca silicoanele la o femeie proastă, din cauză că aerul condiționat al trenului nu face față la orele de vârf, când stau oamenii înghesuiți ca E-urile în cremvuști. În fine, pe aglomerație oberliht-urile alea sunt o binecuvântare. Cum spuneam, dimineața mea ERA perfectă.

Am nimerit loc pe scaun lângă o duduie nostimă, am fost atent când s-au închis ușile, trenul s-a pus în mișcare, un curent plăcut și răcoritor de aer a început să bântuie prin vagon, moment în care câteva muieri, din alea care consideră că vor rămâne sterpe din cauza curentului, au început să își schimonosească fațadele tencuite cu fond de ten.

A durat vreo 15 secunde până o maimuță din grupul ăsta a identificat sursa nenorocirii cu ochii ei bulbucați, străjuiți de niște sprâncene jalnic pensate. Baragladina s-a năpustit ca un pensionar la o deschidere de hypermarket și a închis gemulețul dătător de oxigen. Satisfacția care i se citea pe chipul strâmb era similară cu a unui moderator de talk-show căruia i se bat invitații.

Atunci am dat volumul mp3-ului la maximum, am închis ochii, m-am întors în timp cu câteva secunde și mi-am imaginat cum sar ca un arc încordat de pe scaun, îi tai calea toantei și îi trag un pălmoi de îi zgudui codul genetic de neam prost. Justificativ îi urlu: „Futu-ți gura mă-tii de proastă, cu ce tupeu jegos îți permiți să decizi tu pentru toată lumea că e mai bine să nu avem aer?”.

Mental, continui cu violența verbală până la următoarea stație când plăvanca pleacă din tren. Mizerabila nu putea să suporte aerul curat nici măcar o stație. Privesc la restul grupului de țațe fericite că pot musti în mirosurile lor grele și mi le imaginez la medic cum primesc diagnosticul de cancer.

Degeaba. Dimineața mea a fost stricată deja, iremediabil. Rememorez de câte ori și în câte feluri de mijloace de transport în comun am asistat la prostia românească de a asuda, năduși, băși și vomita fără ca cineva să aibă inițiativa de a deschide un geam sau o trapă de plafon.

Cea mai cumplită dar și amuzantă experiență de genul ăsta avut loc într-un autobuz pe o cursă interjudețeană. O femeie cu un plod orăcăitor în brațe și-a câștigat prin istericale dreptul de a nu permite niciun geam deschis, de teamă să nu-i tragă curentul progenitura. Totul se întâmpla într-o zi de august, după orele amiezii, pe o căldură de peste 35 de grade Celsius.

În apărarea torționarei întregului autobuz ticsit de oameni a sărit și o doamnă care stătea pe scaunul de lângă isterică. Această doamnă s-a transformat însă în cel mai mare critic și cea mai acuzatoare voce a mamei cu copilul după ce pruncul s-a căcat pe el regește.

Că dejecțiile plozilor sunt mai toxice decât gazul Sarin știe toată lumea, dar nu vă puteți imagina cum pute cufureala unui borac din ăsta mic pe o căldură toridă. Doamna care o protejase de curent pe mama cu răscăcăciocul consumase acum un întreg tub de spray deodeorant, lucru care nu făcea decât să facă putoarea cumplită să miroase a căcat atomic și Rexona.

Prin urmare, buna doamnă a îmbrățișat cu mâinile și picioarele cauza aerului curat și a nu s-a lăsat până nu a deschis toate gramurile și trapele din comunistul autobuz MAN. Subit, teama de curent i-a dispărut și ei și mamei denaturate care cine știe ce hrană alterată băgase în vajnicul răhățitor.

Morala acestei povești ar putea fi accea că situațiile de căcat duc la schimbări în bine. Mai trebuie doar să găsesc o soluție ca să aduc această schimbare în metroul miticilor. Să mă cac pe mine nu am tupeu, așa că vă rog să lăsați alte sfaturi și sugestii în secțiunea de comentarii. Vă mulțumesc anticipat!

From zero to hero

„Visul” american poate fi trăit şi în afara graniţelor SUA. O dovedeşte experienţa prostituatei columbiene care, după scandalul cu agenţii Secret Service, va fi subiectul unui editorial scris de Larry Flint în Hustler.

Apariţia în Playboy nu a fost confirmată oficial, încă, dar e cert că femeia va povesti toată tărăşenia, cu agenţii americani rău-platnici, în cadrul unui interviu acordat unui jurnalist celebru, al cărui nume încă nu a fost dezvăluit.

Aşadar, se confirmă -a câta oară- că femeile curve au noroc. Îmi pare sincer rău de femeile  cuminţi, care înghit şi tac, fără o speranţă de mai bine. Vorba agentului: „Bad girls suck; good girls swallow”.

Dania Londono Suarez are deja meșterit un băiat de 9 ani, la cei 26 de ani ai săi și practică prostituția în Columbia. Dama de companie a atras atenţia presei internaţionale după un incidentul petrecut la un hotel din Cartagena, unde şi-a petrecut noaptea cu Arthur Huntington, un agent Secret Service care apoi a refuzat să-i plătească „tragerea pe cosor”, negociată la 800 de dolari.

Zgârciobul de 41 de ani i-a aruncat, în scârbă, doar 28 de dolari. Nu suma a supărat-o pe Dania. Ea mai fusese luată cu japca și era învățată cu futaiuri moca, dar faptul că americanul a considerat-o o curvă ieftină i-a făcut sângele să clocotească. L-a luat pe agent la poșete în cap și tărăboiul a ajuns până la recepția hotelului Caribe, care a chemat poliția.

Scandalul a intrat în atenţia opiniei publice la 12 aprilie, cu două zile înainte ca preşedintele american, Barack Obama, să participe la Summitul Americilor de la Cartagena. Conducerea hotelului a sifonat că agenții americani au adus în hotel vreo 20 de târfe înainte ca Obama să ajungă acolo.

Dintre 12 agenți suspectați că au dat cu pula-n populație 9 au fost puși pe liber. Pe lângă agenții Secret Service, adică SPP-iști americani, au supt-o și 11 militari, la fel de americani, care s-au băgat „în pat cu dușmanul”, contra cost.

Tânăra devenită celebră peste noapte, la propriu, ar urma să pozeze goală în revista Playboy şi să ofere detalii despre scandal într-un interviu cu un jurnalist cunoscut, potrivit Miami Herald. Însă Theresa Hennessey, o purtătoare de cuvânt a revistei Playboy, a declarat că „nu există planuri de a publica fotografii cu ea în revistă”.

Pe de altă parte, Larry Flynt, editorul revistei Hustler, a dezvăluit faptul că are fotografii cu Dania, dar a precizat că nu a terminat de redactat articolul care le va însoţi, plus că nici femeia nu a bătut palma pentru suma propusă de revista americană. Negocierile continuă.

Acest scandal a determinat Secret Service să trimită 100 de agenţi la cursuri de etică ale unor profesori de la Universitatea John Hopkins. Au apărut și noi reguli de conduită pentru agenţi, inclusiv interdicţia de a consuma alcool în cantităţi excesive şi de a aduce străini în camerele lor de hotel.

În plus, ambasadorul Columbiei în Statele Unite, Gabriel Silva, a cerut într-un interviu ca preşedintele Barack Obama să prezinte scuze pentru acest scandal, despre care afirmă că a afectat reputaţia ţării sale. Oare dacă se răsuflă și că agenții au prizat cocaină de pe sânii Daniei, Obama va trebui să-și ceară scuze și față de cartelul drogurilor Medellin?

Beleaua cea mare nu e că s-a aflat că agenții de protecție și pază ai președintelui american merg la bagaboante. Mai nasol este că se vinde ca pâinea caldă cartea lui Ronald Kessler intitulată „In the President`s Secret Service: Behind the Scenes With Agents in the Line of Fire and the Presidents They Protect” ( Serviciile Secrete ale preşedintelui: din culisele agenţilor aflaţi în prima linie şi ale preşedinţilor pe care îi protejează).

Fostul reporter dezvăluie în această carte că atunci când se exercită presiuni asupra lor, managerii Secret Service le spun agenţilor să lase oamenii să intre la evenimente fără să le ceară să treacă prin magnetometre sau detectoare de metale.

Când un eveniment este pe cale să înceapă şi există persoane care încă mai aşteaptă să intre, membri ai personalului de campanie plictisiţi, dar şi membri ai personalului de la Casa Albă, atât ai lui George W. Bush şi Barack Obama, le spun celor de la Secret Service să oprească verificarea şi să îi lase să intre.

Peste 40.000 de susţinători ai vicepreşedintelui Joe Biden au fost lăsaţi de către Secret Service să intre la un eveniment, în Baltimore, pe 6 aprilie 2009, fără să fie verificaţi cu magnetometre, iar vicepreşedintele nu a purtat vestă antiglonţ.

„Un lunetist sau mai mulţi lunetişti, de oriunde din standuri, ar fi putut să tragă de mai multe ori, înainte ca noi să intrăm în linia de foc„, afirmă Kessler că i-a spus un actual agent, revoltat de neglijenţa Service Service. Asta-i una. Ordinul se execută, nu se discută.

Colac peste pupăză, Secret Service nu este echipat cu cele mai puternice arme, cum ar fi carabinele Colt M44, utilizate de FBI şi poliţia TF din SUA. Asta chiar nu e așa de rău, mai ales că șefii nu insistă ca agenţii să fie supuşi unor recalificări în utilizarea armelor sau unor teste fizice.

În schimb, Secret Service le cere agenţilor să îşi completeze singuri scorurile obţinute la testele sportive și de tir. Kessler mai scrie, citând alţi agenţi, că un agent care se ocupă de securitatea preşedintelui pică frecvent testele cu pistolul, dar nu a fost înlăturat din post.

O agentă este într-o formă fizică atât de slabă, încât nu poate deschide portiera limuzinei blindate a preşedintelui, dar, în loc să i se ceară să treacă testele fizice, obligatorii o dată la trei luni, managementul agenţiei a cerut şoferilor să parcheze astfel încât aceasta să poată deschide mai uşor portiera. Poate femeia are alte calități speciale pe care le oferă gratis, spre deosebire de Dania Suarez.

Caricaturiștii au profitat de ocazie ca să arate cât de greu este serviciul agenților americani și cât de cumplită este povara secretului profesional.

ÎNAINTE     DE     MISIUNE

DUPĂ     MISIUNE

Caut colegă de pat

Mă gândesc dacă este genial sau complet idiot cel care caută să îşi facă rost de o relaţie  sexuală prin intermediul unui site cu profil imobiliar. Caut coleg.ro este un site cu ajutorul căruia oricine poate să îşi găsească o locuinţă cu chirie. Unii vor să împuşte doi iepuri dintr-un singur foc şi oferă un pat cu suflet într-un rahat de garsonieră. Eminenţa cenuşie se autointitulează Chiri şi e cam pretenţios. La cei 27 de metri pătraţi pe care îi oferă, sub forma unui cuibuşor de nebunii, Chiri vrea „persoană de sex feminin”, dar aceptă şi „o fată”. Cassanova nu e străin nici de păcatul zgârceniei. Deşi în formular a bifat chiria zero cu „întreţinerea inclusă în preţ”, dar apoi a revenit şi a scris că „întreţinerea se va împărţi la 2”. Râzi de prostie şi dă mai departe.

DĂ CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU MĂRIRE

(NU MĂ ÎNJURA DACĂ ŢI SE MĂREŞTE DOAR POZA)

De ce Harry Potter bate la fund Twilight

Filmele cu Harry ochelaristul sunt mai valoroase decât deprimanta serie de  Twilight tocmai din cauza hartistelor deţinătoare de foliculină. E mare diferenţa de expresivitate dintre o mică vrăjitoare şi o mare Emo-Ki(z)dă. Vezi mai jos şi convinge-te.

Să… sărbătoriţi fericiţi Învierea Domnului

Am scris titlul în forma aceasta pentru că oscilez între forma „Paşte” şi „Paşti”, folosită de câţiva ani încoace. Mi se pare nasoală a doua formă, modernă, dar bănuiesc minţile creţe de la academie au niscaiva lămuriri de grămătici-specialişti în acest „cumplit meşteşug de tâmpenie”, după cum bine zicea Ion Creangă. Tu ai auzit pe cineva să suduie cu forma „Paştile mă-tii!”? Nici eu. Oare la ce s-au gândit ei? Că numele sărbătorii vine de la pască şi au băgat pluralul păşti după care au pierdut „căciuliţa” de la ă. Parcă-i văd:

„- Domnule grămătic nu sună bine Păşti. Hai să zicem Paşti!

– Ai dreptate domnu` asistent, aşa să-i rămână numele! Paşti Fericit!

– Muuuuuuuuulţumesc. Am păscut deja. Acum mă duc să-mi rumeg ideea!”

Lăsând idioţii la o parte, eu şi iepuraşul de Paşte vă anunţăm că Hristos a Înviat!

 

Nu vă mai rămâne decât să ciocniţi ouăle. Sănătate şi virtute, Dumnezeu să vă ajute!

Românii au talent?

De două zile mă tot uit la Britain`s Got Talent în aşteptarea emisiunii Românii Au Talent. Mă uit şi mă minunez de cât profesionalism a putut să încapă acolo şi tare mă tem că ai noştri vor face o treabă românească, adică o copie ieftină, făcutăde mântuială. Sper să nu pocesc. Ce mă minunează la producţia englezilor este că totul a fost realizat la milimetru. Ilustraţie muzicală superbă, cadre cu fiecare fărâmă de emoţie din partea concurenţilor, juriului şi a publicului, decupaj regizoral genial, montaj de fineţe etc. Britain`s Got Talent poate fi luată ca şi exemplu de AŞA DA, ca şi realizare tehnică. pentru orice show de televiziune. Abia aştept să văd ce show vor scoate cei de la ProTV. Că avem talent, nu am niciun dubiu. Mi se pare amuzant totuşi că în lipsa lor de imaginaţie profesioniştii de televiziune , adică oamenii lui Sârbu, l-au băgat în culise pe Bartoş pentru că seamănă bine cu tipul cel scund de la BGT. Mister Bărboanţă aka Smiley n-are nicio treabă din simplul motiv că băieţii de culise trebuie să fie simpatici, amuzanţi, empatici şi poznaşi. Smiley n-are decât bărbia monstruos de lată. Vorba englezului: it`s MASSIVE!

“Romanii au talent”, cel mai asteptat show al anului, debuteaza la ProTV astăzi, 18 februarie de la ora 20:30. Decorurile spectaculoase vor gazdui o competitie unica, in care cei mai dezinhibati romani vin sa-si arate talentele in speranta ca vor reusi sa impresioneze juriul si tara intreaga si vor castiga impresionantul premiu de 120.000 de euro. “Romanii au talent” este mai mult decat un show spectaculos in care oamenii isi pun in valoare toate abilitatile lor, oricat de neobisnuite ar fi acestea, el este poarta catre celebritate.

LATER EDIT

Un om de bine a şi făcut un site dedicat acestei emisiuni. Il puteţi accesa de AICI.

Bicicleta Roşie cu ghinion

Aseară, 17 iulie, am ajuns pe la orele 20.00 în Parcul Izvor. Chiar la fix ca să mai ascult ceva oficiali de la Coca-Cola, DHS şi municipalitate cum ţin discursuri tovărăşeşti. Într-un sfârşit s-a dat startul. Încet-încet coloana de o mie şi ceva de biciclişti şi biciclizde s-a pus în mişcare. Eu aveam ghinionul la mine. Nu parcurg 300 de metri prin faţa Palatului Parlamentului că simt ceva joc nasol la pedala stângă. Mă uit în jos: the pain, the horror! Pedala stătea să pice. Trag pe dreapta şi observ, cu fiori reci pe şira spinării, că piuliţa de la pedală lipsea cu desăvârşire. Nu se slăbise, ci căzuse. Duamni, de ce eu?!

Îmi pun în Dumnezeu speranţa de a nu merge pe lângă ţoaclă până acasă şi fac agale cale întoarsă, cu ochii cât cepele pe şosea. La vreo 100 de metri de la ieşirea din Parcul Izvor văd piuliţa neagră la vreo doi metri de trotuar. Îmi suprim orice manifestare de bucurie, deşi îmi venea să îmbrăţişez oricare dintre fetele cu steag Coca-Cola care marcaseră traseul. Strâng piuliţa cu mâna, fac „the ride of shame”, adică intru în parc odată cu cei care chiar au terminat de parcurs turul Palatului Parlamentului şi mă opresc la primul om cu moacă de organizator ca să-l întreb unde este punctul tehnic. Ăla zice: „Uite colea, pe iarbă, cortul ăla care e gol. Acolo erau băieţii cu sculele. Vezi poate mai sunt prin preajmă”. Pula. Plecaseră.

Noroc de un împărţitor de apă minerală care mă îndreaptă spre centrul de închirieri de bicle din vale. Acolo forfotă mare, că o gaşcă de cetăţeni aducea sau lua biciclete. Flux continuu, ca la oţelărie. Scanez înghesuiala ca să îl reperez pe individul cu autoritate asupra trusei cu scule pe care o ginisem din prima, ca să îl rog să mă ajute. Un tip tuns scurt, slăbuţ, cu ochelari mă cântăreşte din priviri ca să stabilească dacă are timp de mine sau nu. Mă întreabă dacă sunt din Bucureşti şi îl lămuresc că abia m-am mutat din Iaşi. „Aha, ok, că dacă erai din Bucureşti nu te lăsam la trusa de scule. Pari un tip de încredere. Ia ce-ţi trebuie. Vezi poate reuşeşti să o repari, că eu chiar nu am timp să te ajut”.

Nu ştiu ce i-a inspirat încredere la un moldovean gras şi năduşit, cu faţa căzută de oftică şi degetele murdare de ulei şi vaselină, dar îi mulţumesc pentru amabilitate. Nu mai intru în detalii dar ideea este că am meşterit, i-am consumat vreo patru zip tie-uri, am făcut o probă, piuliţa de la pedala a cedat nervos iar, am revenit la Om, m-a primit din nou, am conceput o improvizaţie care a ţinut, am ajuns acasă cu bine -fericit că farul improvizat luminează bine şi departe, iar stopul clipeşte vesel fără să se mai închidă singur- şi supriză: parchez bicla pe hol şi aud un Fâââââsssssssttt! care îmi sfâşie sufletul, fericirea şi satisfacţia.

Cum căcat poţi merge prin toată hârtoapele Bucureştiului şi să faci pană în casă, pe linoleum, nu pot pentru ca să pricep! Cine e mai avizat, vă rog lămuriţi-mă şi pe mine. Bilanţul e acesta: eu vreau să cred că am avut mai mult noroc decât ghinion. Era o şansă de unu la un milion ca să găsesc o piuliţă neagră pe asfalt de aceeaşi culoare, dar am avut-o. Am nimerit peste Oameni la centrul de închiriere al bicicletelor. Am găsit improvizaţia cea mai inspirată pentru a opri deşurubarea piuliţei de la pedală. Roata din faţă s-a spart abia acasă. (q.e.d.)

-Salut, ce mai faci? -Nimic.

Uoărdpresu` zice că n-am mai bombat nimic pă net de două săptămâni. Probabil te întrebi ce-am făcut în tot acest timp. Îţi spun eu: n-am făcut nimic. NIMIC! Da, pe bune. Şi eu mă mir că a trecut atâta vreme degeaba. Nu spun că a trecut de pomană deoarece asta e ceva ce primeşti. Ştiu că vor fi creiere care mă vor contrazice dar fuck it! It`s my party and I sloth if I want to.

Ce bă, lenevesc pe banii tăi? Nu, că nici şomaj nu m-am învrednicit să mă duc să cer. Aveau oamenii de la Paraziţii nişte versuri faine pentru situaţia mea, dar nu mi le mai aduc aminte. Piesa era Cronica unei senilităţi premature şi fireşte că am şi apăsat J în WinAmp. Da, „asta-i cronica unei senilităţi premature şi reacţia întârziată a unei minţi imature {…} prea bolnav să muncească, prea fricos să fure, prea mândru să ceară, mulţumit să îndure”.

Deşi fizic mă bănuiesc de o sănătate destul de solidă, problemele sunt la mansardă. În sprijinul acestei afirmaţii am dezvoltat o teorie care te va face să-mi dai dreptate. Vorbesc despre faimoasa necunoscută Teorie a fricii de succes. Da, chiar aşa. Din păcate nu eşti primul creier care o receptează. I-am mai zis-0 lui Del şi Goofy, amândoi prieteni de ani de zile. O afli şi tu pentru că astăzi am un acces de sinceritate deosebit de puternic.

Să trec la subiect. Este vorba despre modul în care noi, oamenii, percepem fericirea, adică prin comparaţie. Ştim când e bine doar pentru că am avut parte şi de mai puţin bine, adică rău. Astfel, căutăm să ne mai fie bine. Satisfacţia e şi mai mare deoarece e mai greu. De aia e şi mai uşor să fii sau să faci ceva rău decât invers. Teoria fricii de succes susţine că nu facem tot ceea ce ne stă în putere ca să fim feciciţi deoarece ne este teamă că vom reuşi. (Oricum fericirea este de căcat. Vei înţelege de ce spun asta dacă vei continua să citeşti.)

Cred că asta ţine de schimbare şi de faptul că nu ne convine să facem astfel de gesturi, la nivel de schimbare, deoarece pătrundem pe teritorii noi şi acolo vom da de probleme noi. Când nu reuşeşti în nimic eşti obişnuit cu starea asta de fapt, a păgubosului, ştii la ce să te aştepţi iar noutăţile sunt prea puţine. Binele este oricum o chestie prea relativă ca să fie luată în seamă, deoarece se demonetizează prea uşor.

Hagi Tudose din nuvela ominimă a lui Delavrancea a intuit perfect chestia asta în „bucuria obiectului cumpărat”: „Dacă ai simţit bucuria, de ce să-l mai cumperi?”. De câte ori n-ai visat, „ai ars” să ai ceva şi după ce ai intrat în posesie să preţuieşti acel CEVA doar pentru o perioadă scută de timp, ca după aia să fie acoperit de praf şi indiferenţă?

De la caz la caz, CEVA-ul poate fi însufleţit sau nu. În principiu, ideea de bază ar fi că fericirea sau starea de bine au valoare doar în compania antitetică a sentimentelor sau stărilor corespunzătoare. De aia şi-n Matrix zicea agentul Smith că au picat recolte întregi de baterii umane după ce au implementat programul Paradisul terestru. Normal, dacă totul era numai lapte şi cu miere… Expresia „a nu mai putea de bine” este absolut adevărată.

Teoria fricii de succes are dreptate tocmai pentru că provine din însăşi eşenţa resorturilor intime ale caracterului uman. Dacă trebuie să te străduieşti ca să ajungi la fericire, trecând prin o serie de succese, doar ca să realizezi că fericirea e de căcat şi se destramă la fel de inevitabil ca fumul de ţigară, de ce să mai depui efortul?

Da, ştiu că Pasteur n-ar mai fi descoperit laptele pasteurizat dacă ar fi gândit aşa, dar nici Oppenheimer n-ar mai fi dăruit lumii bomba atomică. Dacă vrei să intri în polemică vizavi de chestia asta, las-o baltă. Curiozitatea este altă mâncare de peşte. Asta e la fel de real ca faptul că faci din plăcere ceva doar pentru că nu TREBUIE să faci acel lucru.

Din momentul din care hobby-ul devine o chestie la nivel profesional, adică obligatorie, se duce dracului cel puţin jumătate din plăcere. Îţi place să fuţi, dar ia joacă în filme porno ca să vezi că nu mai e aceeaşi chestie. Închei cu o piesă a unui chel din Paraziţii, intitulată Dacă eram…

Cred că e un mare căcat de câine că fiecare se pregăteşte pentru o singură meserie sau profesie, mai ales în stilul nostru specific românesc. Te prefaci că te faci ceva, la nivel de devenire profesională (la naiba, iar citez din -ahem!- Iliescu), dar de fapt te faci ce vor babacii, ce e la modă, ce zice lumea că e onorabil sau profitabil să fii şi aşa mai departe.

Nu-s din ăla la care îi pute România, dar am cunoscut americani care au schimbat o gaşcă de ocupaţii până ce au găsit ceva care au considerat că li se potriveşte sau măcar pot suporta să facă mai uşor decât altceva. Statiticile dovedesc faptul că cele mai căutate şi bine remunerate meserii din zilele noastere nici măcar nu existau cu un deceniu în urmă.

În acest spirit propun meseria de nuntaş. Da, de ce nu? Curvele şi crâşmele aduc venituri constante de mii de ani. Nunţile sunt un domeniu exploatat doar de popi, lăutari şi restaurante. Nuntaşul profesionist ar trebui să fie o persoană care să fie omologul animatoarelor din cluburi. Ar instiga invitaţii la dans, ar mânca, ar bea, ar molipsi „lupii”  de bună-dispoziţie şi ar „ridica masa” la final. Totul pe banii mirilor.

Nuntaşul profesionist ar avea firmă cu un singur angajat, un CV cu referinţe de la mirii ale căror nunţi le-a deservit, şi ar renegocia onorariul dinainte stabilit dacă ar trebui să facă şi sex cu vreo domnişoară de onoare, să acorde prim-ajutor socrilor care nu ţin la băutură sau să negocieze cât mai profitabil pentru mire recuperarea miresei la ora fatidicului furt nupţial etc.

Nu-ţi fă iluzii că asta e meseria ideală. Adu-ţi aminte de exemplul cu filmele porno şi nu uita că futaiul e mult mai distractiv decât o nuntă. Sper că cele aberate aici te-au făcut să uiţi de absenţa mea nemotivată din mediul virtual. A, ba absenţa mea e motivată. Am fost prea ocupat să fac ceva: nimic.  Tu nu mai sta să citeşti căcaturile astea. Fă ceva! Pa.

Happy Valentine`s Day !

Da, foarte frumos! Astăzi mi-am dat seama pe deplin că noi, bărbaţii, suntem foarte fericiţi.  Scriu asta atât de târziu deoarece am avut un jobuleţ într-un mall din Iaşi. Nu mare scofală: am făcut un personaj -garcon francais- care poza pe gratis cupluri şi nu numai.

Decorul era frumos, cu Tour Eiffel, inimoare şi o băncuţă. Foarte multe fete frumoase şi singure. Atât în mall cât şi în afara lui. Fericitele care erau cuplate radiau, iar cele care erau în căutarea unei perechi le aruncau căutături pizmaşe sau oftau a pagubă.

În tramvai, în drum spre casă, adolescenta care se aşezase pe scaun în faţa mea a purtat o convorbire telefonică. A început prost şi s-a încheiat şi mai prost. Tipul cu care se conversa domnişorica era de la ţară, de undeva de lângă Iaşi.

Ea a avut ceva reproşuri vizavi de faptul că el nu a dorit să aibă o întâlnire, cât de cât, de Valentine`s Day şi a motivat că are de învăţat. Cred că el a mârâit ceva despre neputinţa de a veni în oraş iar duduia i-a explicat că ar fi mers ea bucuroasă la el în ţărănie, dacă ar fi invitat-o măcar. Ăla  a fost porc şi a început să se urle la ea.

Fata a luat telefonul de la ureche, l-a pus în poală, s-a uitat pe geam şi după vreo 30 de secunde l-a pus înapoi la ureche şi l-a rugat pe tontiribus să nu se mai urle că îi sparge timpanul. În continuare i-a spus că dacă vrea să se despartă de ea putea să îi spună direct, fără să mai facă tărăboi şi să îi strice Valentine`s Day-ul.

Multe fete necăjite. Norocul nostru este că are balta peşte. Ghinionul lor este că bărbaţii e porci. Norocul unor dudui este că dau peste ăia care nu e chiar porci sadea sau care au şoriciul foarte subţire. Ghinionul nostru este că Sfântul Valentin este o sărbătoare menită să ne scoată lovele din portmoneu.

Ar mai fi de spus chestii multe pe tema asta, dar poate voi mai reveni cu altă ocazie. Nu de alta, dar e Valentine`s Day şi pentru mine, iar în ceafă simt deja o privire care mă frige. Ard! Caloriferele duduie, pe masă sunt de toate pentru o sărbătoare reuşită, patul este făcut iar dragostea pluteşte în aer.

V-am pupat! Să fiţi iubiţi, când, cum, cât şi de cine vreţi voi. Make love not war. Bombing for peace is like fucking for virginity! A, încă ceva, folosiţi prezervativul.

Pensionarii pot salva România

Mulţi dintre noi avem râcă pe bieţii pensionari. Ne enervează că aglomerează inutil mijloacele de transport în comun şi că se „lipesc” de orice rând, coadă sau adunare populară, doar ca să se bage în seamă. Ne oftică atunci când coboară scările prea încet, când avem de-a face cu „vizoristele” care ne ţin evidenţa, mai ales a musafirelor, mai ceva decât un recepţioner de hotel şi reclamaţiile lor la asociaţia de locatari pentru o persoană în plus, care nu e trecută la întreţinere sau la poliţie pentru petrecerea cu ocazia zilei de naştere.

Pe mine mă oftică doar că eu nu am să o duc niciodată la fel de bine ca ei. Da, îi invidiez pe boşorogi. Şi cea mai dementă babă, care a lucrat la salubritate sau cel mai beţiv instalator s-au căpătuit cu câte un apartament sau o garsonieră, luate pe de-a moaca de la comunişti. N-au suferit de stress decât dacă au clevetit împotriva sistemului. Chiar dacă nu s-au ghiftuit, cu nu ştiu ce scofeturi pline de E-uri şi-au păstrat sănătatea deoarece au băgat în ei doar mâncare organică. Acum o mai sug la rece unii, deoarece nu au pensii aşa cum se aşteptau, dar mulţi se descurcă decent. Se pare însă că această stare de fapt nu va mai dura foarte mult.

Pensionarii din oraşul Satu Mare vor fi cu ochii pe gropile de pe străzi. Aceştia vor supraveghea în mod voluntar lucrările de reparaţii de străzi, care se vor realiza în municipiu. Cei care vor controla calitatea muncii drumarilor sunt pensionari de profesie ingineri sau maiştri în construcţii. Anunţul a fost făcut de primarul Iuliu Ilyes, la finele lunii ianuarie a acestui an. Ideea a venit din partea lui Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, care doreşte implicarea acestora în diferite acţiuni din oraş, ca să nu se simtă marginalizaţi.

Pensionarii cu o bogată experienţă în domeniul construcţiilor de drumuri şi poduri vor analiza cum evoluează lucrările în timpul plombărilor carosabilului. Astfel, primarul crede că niciun drumar nu va mai putea trage chiulul când e vorba de făcut treaba ca la carte. Sieegur că da…

Lasă pensionarul să aibă de-a face cu şpăgarii din asfaltări, să vezi ce rapid uită de interesul public. Dacă nu i-aş fi văzut pe „adolescenţii” de la A-urile din cartierul Tătăraşi cum făceau campanie electorală pentru cine marca cea mai bogată plăsuţă  cu şpagă, aş fi crezut că părul alb este o garanţie pentru demnitate, cinste sau onoare. Flori!

Da , ştiu că sunt mulţi pensionari care o duc rău sau foarte rău, că unii mor în case neştiuţi de nimeni său că foştii ţărani cooperatori au fost bătaia de joc a tuturor guvernărilor. Asta este. Las` c-au dus-o şi bine!