Înjurăturile – ancestral nomenclator de meserii

Cred că înjurăturile sunt creaţii izvorâte din obida omului la locul de muncă. Unde altundeva mai poate fi cineva atât de nervos? Voi furniza o listă a imprecaţiillor şi domeniul de activitate sau locul de muncă la care cred au apărut.

Principalul ingredient al unei înjurături este referirea sexuală la mama celui vizat.

Futu-ţi ceara mă-tii – atelier sau manufactură de lumânări;

Futu-ţi zidirea mă-tii – şantier de construcţii;

Futu-ţi camfura mă-tii – manufactură de talismane;

Futu-ţi Soarele mă-tii – planetariu sau muzeu, în caz că e vorba de un egiptolog;

Futu-ţi crupa mă-tii – moară sau herghelie;

Futu-ţi America mă-tii – vamă, consulat sau ambasadă;

Futu-ţi pizda mă-tii – cabinet ginecologic;

Futu-ţi anafura / crucea / biserica / Dumnezeul (Dumnezeii – religie politeistă) mă-tii – lăcaş de cult.

Există şi variaţii „hardcore” de genul „Futu-te-n cur pe mă-ta”, care indică un act de rut homosexual, combinat cu incest. Obiditul îşi manifestă dorinţa de a-l sodomiza pe cel vizat, în timp ce acesta face sex normal, bănuiesc în poziţia misionarului, cu propria mamă. Tulburătoare imagine! În foclor persistă şi varianta simplificată „Futu-ţi mă-ta-n cur”, care nu necesită explicaţii.

Emanciparea sexuală la sat şi la oraş

Sau cum să dai la buci în zona de stepă. Asta e aiurea şi n-are legătură cu nimic. Stepa mi s-a părut întotdeauna o zonă ciudată în care toată lumea ar trebui să ştie să bată step, un soi de rezervaţie pentru urmaşii lui Fred Astaire…

Nu am putut să pricep niciodată de ce copiii din Bucureşti  sau alte oraşe mari au avut permisiunea să aibă gagică de la grădiniţă şi cei din provincie nu. E vorba de părinţi destupaţi la minte, futăcioşi sau pe care-i doare-n cur de ce face plodul; nu-mi pasă. Ce n-am putut înţelege este la ce-i trebuie unui preşcolar o prietenă, că nici nu poate s-o fută? E ca şi cum i-ai da unui creşar o maşină Ferrari. Se uită la ea, o mângâie, o pupă, dar nu poate s-o conducă pentru că nu are cunoştinţele necesare şi nici n-ajunge la pedale.

Când suntem mici suntem proşti. Unii persistă în starea asta şi la maturitate. În şcoala generală, dacă auzim că un cunoscut şi-a pus-o cu una sărim cu întrebarea: „Nu ştii dacă are vreo soră?”, de parcă surorile ar avea un legământ secret: „Fată, dacă tu ţi-o tragi cu unul, eu trebuie să fac la fel cu toţi cunoscuţii lui.” Asta e o tâmpenie. Dacă o fată face sex cu un băiat, asta nu înseamnă că sora ei nu poate fi lesbiană. Pornim de la principii greşite şi vreau să vă dau şi soluţia. Decât să întrebaţi dacă are o soră, mai bine o întrebaţi pe ea: „Draga mea, nu vrei să te fuţi şi cu mine? „.

La oraş, educaţia sexuală se face în paralel cu antrenatul la oliţă. La ţară, copilul e autodidact, mai mult fură meseria decât i se predă sau învaţă din greşeli. Eu m-am născut într-o localitate cu statut de oraş  dar, lucru dubios, în România sunt patru sate cu exact acelaşi nume. Dacă voiam să aflu ceva despre sex de la tatăl meu, profesor de română, îmi dădea să citesc o carte. Ştiu romanul „Ion” pe de rost. Pun pariu că între voi sunt persoane care ştiu pe de rost cel puţin un fragment. În comunism, Rebreanu era un Hugh Hefner al literaturii române. Eu voi face lucrurile altfel. Când fiul meu va veni acasă cu o tipă, îi voi oferi tot sprijinul: „Vrei un prezervativ, să plec de acasă sau vrei să rămân şi să te ajut la chestia asta?”. În caz că puştiul nu va dori să îl ajut, pot oricând să îl întreb dacă tipa n-are vreo soră.

Şomajul şi schimbarea la faţă a României

Sunt şomer. Când eşti şomer este ca şi când ai fi bolnav de SIDA: toţi te compătimesc, dar nimeni nu vrea să te vadă. Staţi calm fraţilor că dacă sunt şomer asta înseamnă că am nevoie de o vorbă bună, o încurajare, nu să vă fut… Mulţi nu vor să se întâlnească cu un şomer, din zgârcenie sau ca să evite complicaţiile. Băieţii se gândesc: “-Poate îmi cere bani, ţigări, vrea să bea din berea mea, are pretenţia să îl duc acasă cu maşina pentru că nu are bani de transport…”. Fetele se gândesc: “- Poate îmi cere bani, ţigări, vrea să-l fut… rahat, dacă mă molipsesc de şomaj!?!”.

În cazul fericit când cineva vrea să se întâlnească cu tine, vei distinge cinci categorii de oameni. Prima categorie solidarizează cu tine: “- Da bă, e nasol, nu sunt locuri de muncă, cred că am să ajung şi eu şomer…”. A doua categorie vrea să îţi ridice moralul: “- Lasă bă că o să-ţi găseşti tu ceva. Eşti deştept, talentat, bine pregătit. Nu mai durează mult şi o să te angajezi.”. A treia categorie nu poate să creadă că tu nu îţi găsesti un job: “- Nu se poate să nu găseşti ceva! Ce faci tu ca să te angajezi? Te-ai dus la Forţele de Muncă, ai citit anunţurile din ziare, ai căutat pe net, ai trimis CV-uri?”. A cincea categorie –sau a patra, pentru cei care ţin evidenţa- e aia care te sfătuieşte. Pentru mine, în categoria asta intră familia. Părinţii mi-au spus: “Acceptă orice! Du-te pe la fabrici, uzine, bate din poartă în poartă, întreabă, poate îţi găseşti ceva.” Care fabrici, care uzine? A cincea categorie este cea a extremiştilor, care îţi dau sugestii imorale sau periculoase: “- Tu arăţi ok aşa… în mare. Am înţeles că se câştigă foarte bine la videochat…”, sau “-În bloc la mine stă un pensionar care a fost colonel de securitate. La ce pensii au ăştia, sigur ţine bani în casă. Dacă îţi zic când pleacă în concediu, faci jumi-juma cu mine? Nici măcar n-are uşă metalică…”.

Cred că puterea de muncă ţine exclusiv de oameni şi nu de bogăţiile sau mărimea unei ţări. Din punctul meu de vedere, cea mai harnică naţie sunt olandezii. Ca nivel de trai sunt printre primele ţări din lume, deşi au probleme foarte mari cu inundaţiile! Olanda este şi una dintre cele mai liberale ţări, din moment ce au legalizat prostituţia şi drogurile uşoare. Şi toate astea se întâmplă într-o ţară care, de la nord la sud, măsoară doar 300 de kilometri. Pentru un popor care se laudă cu lalele, mori de vânt, brânză şi papuci de lemn, credeţi-mă că olandezii muncesc de le sar capacele! Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta România, dacă am avea bordeluri şi iarba s-ar fuma la liber. Îmi voi imagina cum ar arăta ţara noastră dacă toată lumea ar fuma „pipa păcii” bine îndesată cu „iarbă”, iar minciuna, ipocrizia, duplicitatea, fanfaronada, înşelăciunea ar dispărea din societatea noastră.

Băsescu ar face sex cu Elena Udărea pe capota Duster-ului, l-ar da afară pe Boc şi l-ar pune premier pe Piticul Porno, că ăla l-ar putea pupa în fund fără să se aplece deloc, ar face sloganuri de campanie de genul: “În trecut am furat flota, acum vreau s-o fut pe mă-ta” şi aşa mai departe. Corneliu VadimTudor ar fuma iarbă şi ar umbla la vânat unguri cu un Kalaşnikov, şi-ar schimba sloganul în “High patria, jos mafia!” şi ar avea şi membri de partid mai tineri de 85 de ani. Înainte de alegerile parlamentare, televiziunile ar organiza licitaţii cu strigare la care partidele şi-ar scoate la mezat fotoliile de la cârma ţării. Poporul va fi mulţumit pentru că va considera că parlamentarii bogaţi vor fura mai puţin.

Iliescu va purta un tricou pe care va scrie „Eu am furat Revoluţia, am făcut-o bucăţi şi am ascuns-o în flota navală. Prinde orbul, scoate-i ochii. Să trăiţi bine! I love Russia”. Politicienii vor recunoaşte că sunt mitomani, dar că boala recidivează, fiind stimulată de credulitatea electoratului, care este de fapt vinovat că ei nu se pot vindeca în cabinetele psihiatrilor.  Până la urmă, politicienii vor convinge alegătorii că stă în firea lucrurilor ca ţara să fie condusă de lacomi degeneraţi, fără scrupule, măsură, ruşine, limite sau măcar un dram de patriotism, iar tinerii se vor resemna şi vor lăsa doar pensionarii să socializeze pe la secţiile de votare cu urne măsluite.

Andrei Gheorghe ar lucra din nou în radio şi ar reedita emisiunile lui de succes sub nume schimbate, de genul “Midnight Smoker” şi “13-14 fumuri cu Andrei”. Asistentele de la talk-show-urile televizate ar recunoaşte că sunt târfe de lux şi şi-ar anunţa în direct tarifele de curvăsăreală. Octavian Ursulescu ar anunţa că e zoofil infectat cu HIV şi că a făcut sex cu Cerbul de Aur. Mass-media ar recunoaşte că nu există obiectivitate, nici cât negru sub unghie, în tratarea subiectelor. Tabloidele ar pune „T” la pozele trucate şi „I” la textele inventate. Cristian Ţopescu şi-ar face mea culpa şi ar povesti, într-un interviu detaliat, cum şi-a dat seama că are gura pocită.

Motanul Felix ar recunoaşte că a fost securist şi că a devalizat conturile lui Ceaşcă ca să-şi facă tembeliziuni cu care să prostească poporul. Mădălin Ionescu ar plăti în direct cretinii cu care face circ ieftin şi ar ridica suma în timpul emisiunii, ca să-i motiveze să facă show şi mai mare. CNA-ul va da premii pentru scabroşenii, iar Acces Direct va lua caimacul cu primul prim-plan al unui act de defecaţie. Protagonistul va fi un cunoscut manelist care îşi va demonstra valoarea cântând în acelaşi timp. Fanii vor avea posibilitatea să cumpere on-line valorosul rahat cu stârlici de haur sau hârtia igienică, compusă din bancnote de 500 de euro. Solistul trupei „Horia Brenciu şi Crişan” va spune, într-una din rarisimele sale apariţii televizate, că îşi face de râs familia, deoarece singura lui legătura cu muzica este că are un frate tenor.

Biserica Ortodoxă Română îşi va face reclamă la tarifele de campanie electorală în biserici, pentru perioadele electorale. Băncile vor da „credit doar cu trupul”, adică în caz de neplată vor putea să transforme datornicii în sclavi. Companiile farmaceutice vor admite că lansează campanii de înfricoşare a populaţiei cu tot soiul de gripe bazaconice, numai ca să aibă vânzare la vaccinuri. Aşa se vor lansa oferte cum erau în comunism alea de la librărie:  o carte bună venea la pachet cu două cărţi proaste. Ofertele farmaciilor vor suna ceva de genul: „La o folie de Aspirină şi una de Paracetamol primiţi un guturai GRATIS!”, „La o cutie de Viagra primiţi GRATUIT o mostră de sifilis!”. Firmele de recuperatori de credite vor elimina Serviciul de Ameninţări Telefonice şi în Scris şi vor angaja rakeţi cu ceafa groasă, care vor face vizite la domiciliu rău platnicilor ca să îi convingă să dea banii. În caz contrar vor lua, ca şi souvenir, degete, nasuri sau urechi.

Cătălin Botezatu îşi va afirma deschis bisexualitatea şi îi va primi înapoi în pat pe Bianca „Bot” şi pe Ricky „Motorsicli” Pînzar. Irinel Columbeanu va spune că îşi dorea un copil, dar că a făcut din Moni o curvă de superlux, ca să mai aibă o sursă de venit în caz că proiectul fabricii de columbeanit nu e beton. Ştefan Bănică Jr. va recunoaşte că nu are talent. „Zâna” Marin va recunoaşte şi ea că şamponul la care a făcut reclamă a umplut-o de mătreaţă şi că vorbeşte din vârful buzelor pentru că altminteri ar trage-o pi moldovineşti. Mihaela Rădulescu va porni campania „Mărimea Contează” şi va intra din nou în graţiile femeilor destupate la creier şi nu numai. În urma acestei campanii, Zâna Surprizelor va demara şi ea campania „Ca Andreea Murim”, cu sloganul „Dragoste veşnică bazată pe sentimente materne şi scatoalce paterne”. Astfel, îi va lua Răduleascăi faţa, deoarece îşi va adjudeca admiraţia majorităţii covârşitoare a gospodinelor din România care sunt bătute de soţi dar, de dragul copilului, nu divorţează.

Căpşunarii analfabeţi vor recunoaşte că atunci când pleacă în UE se laudă la angajatori că în România erau medici, avocaţi, profesori, dar că le-a fost imposibil să continue cariera, scârbiţi de o clasă politică care nu apreciază adevăratele valori. Firmele care încheie contracte de muncă pentru dansatoare, balerine, menajere sau babe-sittere o vor da pe bune şi vor publica anunţuri în care vor scrie: „Căutăm curve proaste”. Firmele de videochat vor avea anunţuri în care vor scrie: „Căutăm curve care au habar de engleză”. Firmele care dau de „muncă la domiciliu” vor anunţa şi ele: „Tragem ţepuşoare, de bun-simţ, pentru orice buzunar.” Vor fi cluburi de stand-up comedy în orice cătun, deoarece clienţii cu jointu-n bot vor muri de râs chiar şi atunci când comicul le va arăta un deget. Ca urmare a acestei tendinţe, sitcom-urile româneşti vor face telespectatorii să râdă.

Fotbaliştii ar recunoaşte că îi doare în cur de suporteri, spectacol sau joc în general, dar că asta era cea mai bine remunerată ocupaţie pentru nivelul lor de prostie. Mutu ar da startul spovedaniilor şi ar spune că a tras pe naretă pentru a scăpa de trauma psihică pe care i-a provocat-o Laura Andreşan atunci când i-a cerut banii înapoi, ca să nu spună tabloidelor că „Giuvaerul” are penis în loc de pulă.

(VA URMA)

P.S.

Dacă ai alte idei, vizavi de ce s-ar schimba în România imaginată de mine, te rog să le postezi sub formă de comentarii. Hai să fim high! Între timp eu am să mai bag de la mine, deci vor mai fi actualizări ale acestei postări, dar am vrut să public înainte să mi-o ia alţii înainte… Primul venit, primul servit! 😀

Casa mea-i un cântec cu acorduri ample

Aş vrea să vorbim despre denumiri, mai exact numele pe care le poartă camerele din orice locuinţă. Am spus locuinţă şi nu casă, deoarece mulţi staţi la apartament, garsonieră, mansardă, cort sau tomberon şi nu am vrut să jignesc pe nimeni. Ce vină aveţi, cei care nu staţi la casă, că sunteţi calici? Niciuna. N-aţi învăţat destulă carte, sunteţi leneşi, daţi banii pe femei sau băutură şi plătiţi bilete la standup comedy. Să ridice mâna cine NU stă la casă! (Puţini. Parcă sunteţi proşti să recunoaşteţi. Casa bunicilor nu se pune, şmecherilor! SAU Mulţi. Vedeţi că am dreptate? Capul plin de băutură… hai să dăm banii pe standup.)

Camerele dintr-o locuinţă au denumiri date de misiunea pe care o îndeplinesc sau funcţia cea mai importantă pe care o reprezintă. În baie te speli, la bucătărie găteşti, în garaj parchezi, dar ce dracu faci în sufragerie? Sufragerezi? Ce-i asta? De la ce vine? Sufragiu înseamnă vot. Să înţeleg că în sufragerie trebuie ca fiecare să aibă propria secţie de votare? Poate că da! Probabil de aia se prezintă atât de puţini la vot. Dacă ai secţie de votare acasă, de ce să te mai duci altundeva?

De aici ne dăm seama că cine a dat numele camerelor a fost un politician. De ce sunt atât de sigur? Pentru că a minţit vizavi de activităţile care se desfăşoară în acele camere. În sufragerie nu se votează. Minciunile continuă! De ce spunem dormitor, dacă acolo ne şi futem? De ce nu „futător”?

Măcar „culcător” ar fi o denumire mai cinstită. Când te lauzi spui „m-am culcat cu Y”, nu „am dormit cu Y”. Partea din public care nu se culcă cu nimeni are timp să despice firul în patru: „Cum să se culce cu un Y?”. Simplu. Folosiţi-vă imaginaţia. O femeie poate să se culce cu un „Y” dacă îl ţine de capetele de sus ca de mânere, iar un bărbat trebuie să îl întoarcă şi să îl ţină cu ambele mâini de coadă.

Oricum, culcatul şi dormitul sunt legate. La începutul unei relaţii vrei să te culci cu persoana, dar o chemi la dormit. Într-o căsnicie te duci la culcare în fiecare seară şi numai din când în când se întâmplă să nu dormi. În studenţie am făcut atâta sex prin somn că nici nu e de mirare că nu mi-am dat licenţa. Eram prea obosit. Invitaţia era la somn, apoi „hai să ne dezbrăcăm ca să dormim mai comod” şi la final „întoarce-te cu spatele, ca să dormim ca linguriţele”. Prostii!

Nu am înţeles niciodată de ce unele fete preferă să se prefacă adormite înainte de a se culca cu tine. Este că am dreptate? Să aplaude cine crede că am dreptate. Multe femei au avut pentru o clipă „privirea laser”, care le-a tăiat tot cheful partenerilor lor. „De ce ai aplaudat mă, că eu niciodată nu am făcut sex prin somn cu tine. De unde ştii tu ce vrea ăsta să spună?” O fi o chestie psihică, un mijloc de apărare? Oare au înţeles greşit ce încerca mama lor să exprime când zicea că „atunci când fetele rele fac prostii cu băieţii, fetele cuminţi dorm”?

Este posibil ca unele să folosească somnul sexual ca protecţie împotriva unei relaţii eşuate pe bază de nepotrivire sexuală. Ce se gândeşte ea? „Mă duc la el, mă prefac că adorm, îl las să mi-o tragă şi dacă e nasol pot să pretind că am avut un coşmar. Dacă e bine mă prefac că mă trezesc şi continuăm până-mi fâlfâie urechile”. Oricum, cea mai penibilă e trezirea aia: tu dai din bucex ca la concurs iar ea se trezeşte ca Frumoasa din Pădurea Adormită, toată derutată şi curioasă: „Nu dormi? Ce-mi faci?” Oare?!?

Se prea poate să fie o chestie psihică, mai ales dacă e o treabă de-o noapte şi gata. Adică ea vrea să îl simtă pe LOVE înăuntru, dar nu doreşte să se simtă şi curvă, aşa că trece aventura la categoria „visuri umede”. Asta e aia care face „sex somnambul”, adică tot tacâmul, numai că nu deschide ochii. Adoptă orice poziţie, o suge, stă deasupra, te zgârie pe spate şi te muşcă de umăr, dar nu deschide ochii nici sodomizată. După ce te termini adoarme de-a binelea şi dimineaţa pleacă în treaba ei, dar nu înainte de a spune: „Să ştii că eu am fost somnambulă când eram mică. Noaptea trecută am visat ceva, nu mai ţin minte ce, dar m-am trezit foarte tulburată. Eram şi dezbrăcată aşa că, dacă am făcut ceva nasol, să ştii că-mi cer scuze.”

Era să uit despre faimoasa cameră numită boxă. Nici nu vreau să discut. Am văzut o grămadă de boxe în care se aflau borcane cu murături, biciclete, truse de scule, vechituri şi altele dar în niciuna nu am văzut măcar un sac de box, nicidecum un ring de box complet.

Maşina bat-o vina

Îmi place să conduc. Vouă? Da? Bine. De când a venit criza mi-am luat un Tico. I-am pus şi o poreclă: Maşină! Consumă puţin, e drăgălaş şi irezistibil de galben. Unori, când parchez, oamenii se urcă şi îmi spun unde vor să ajungă. Cunosc oraşul bine aşa că nu mă supăr; mai fac şi eu un ban…

Maşinuţa asta e în multe privinţe ca o casă de toleranţă: ţi-e ruşine până ce intri dar după aia te simţi bine. Ca şi la o casă de toleranţă nu poţi să faci copii în ea. Intri cu prietena, încapi bine, dar nu ai suficient spaţiu ca să te poţi mişca. Am văzut multe fete conducând Tico. Cred că părinţii care fac cadou fiicei lor un Tico ştiu cât de strâmtă este.

Asta poate fi o idee pentru o reclamă de genul “Anticoncepţional pe patru roţi”. <<Îţi doreşti mobilitate pentru fiica ta? Boicil! O freci puţin pe la spate şi se îndreaptă la loc.>> Nu, nu e asta… <<Ben Gay, pentru bărbaţii care ştiu ce înseamnă bărbăţia ! Ben Gay, bărbaţi de bărbăţie!>> Nu, nici asta nu e bună… <<Tico! O maşină strâmtă, garanţia pentru o fată cu aceleaşi calităţi!>>

Am un prieten care are tot un Tico şi rezolvă problema cu fetele la exterior, pe capota din faţă. Chiar dacă iubeşte fata în aer liber, nu înseamnă că e lipsit de galanterie. Vorba lui: “Băi, chiar dacă nu dau banii pe o cameră la hotel măcar îi arăt că am bun-simţ şi las motorul pornit, ca să nu-i fie frig la spate”.

Sper să nu credeţi că dacă am Tico sunt şi zgârcit. Pur şi simplu nu mai vreau maşină scumpă. Mi-am luat prima oară şi nu îmi mai trebuie. Mergeam pe autostradă, aud ceva suspect la motor, trag pe dreapta şi cînd să cobor, un vitezoman vine din spate cu un tir şi îmi zboară portiera. Imediat vine poliţia iar eu încep să mă plâng că mi-a distrus portiera de la maşina mea cea scumpă. Poliţaiul dezgustat îmi zice că de avar ce sunt nici nu am observat că odată cu portiera mi-a zburat şi braţul stâng. Eu mă fac alb la faţă: “Unde mi-e Rolexu’?!?”

Asta e altă mână, electronică, de cyborg, ca aia din Terminator, cucerire a tehnicii medicale moderne. Are câteva programe activate prin comandă vocală. Priviţi: salată! omletă! uşă! curat! lumânări! ciocan! Oooo, scuzaţi, mai are ceva probleme…

Fetele şi simţul matern

Fetele au un puternic instinct matern care, înainte să se reverse asupra unui nou-născut, este practicat pe noi, bărbaţii, în momentul în care suntem implicaţi într-o relaţie cu ele. Aici intervine o mică divergenţă de opinii, deoarece noi căutăm o relaţie sexuală, iar ele vor una de lungă durată. De asta atunci când o femeie spune „Nu ne potrivim”, bărbatul are soluţia „Lasă că o potrivesc eu cu mâna”.

Acest simţ matern se traduce în primul rând prin faptul că ne dau nume de alint diminutivate, cum ar fi: Puiuţ, Iepuraş, Micule, Cuculeţ sau Pufulete. Dragostea, prin definiţie, are puterea aceasta fantastică de a diminutiva totul. Nu haleşti, ci papi, crăparea este mâncărică, umblatul fără ţintă se numeşte plimbărică iar sexul cu perversiuni (Doamne Ajută!) se numeşte că faci dragoste.

Ca şi mamele noastre, fetele consideră că puiul lor este lipsit de simţul responsabilităţii. „-Ai luat salariul? Dă-mi mie să păstrez banii, că tu nu ştii ce să faci cu ei şi îi cheltui pe prostii.” CHA-CING! Aşa e. Ce să facem noi cu banii? Habar n-avem la ce folosesc! Un bărbat când intră într-un magazin este ca un retardat într-o bibliotecă: „Ughh… ăăăaaa… multe culori, rafturi, cutii…”.

Nici nu apucă bietul bărbat să se lămurească bine „Cine sunt eu, ce caut aici, exist, vieţuiesc, mă aflu…”, că ce aude „Bing! Bine aţi venit în magazinul nostru. Dorim să vă informăm că avem reduceri la carne. Numai astăzi puteţi beneficia de pulpe şi piept cu o reducere de 25%.” Atunci bărbatul reacţionează subit, aşa cum a fost programat de natură: „Vai ce voce suavă şi blândă. Oferă pulpe şi piept! Să mă duc să o caut.”

Tot simţul matern le face pe femei să ştie că bărbaţii nu sunt înţărcaţi niciodată. Aici fac o paranteză pentru cine nu ştie ce înseamnă asta. Neînţărcat nu înseamnă că nu stă într-un ţarc. Bărbaţii stau mereu în câte un ţarc: al moralei creştine, al constrângerilor sociale sau al celor şapte ani de-acasă. Înţărcat înseamnă că nu mai suge la ţâţă, dar cine renunţă vreodată la asta? Laptele de mamă este cel mai bun din lume pentru că vine în cel mai mişto ambalaj.

Adevărul este că ne place să stăm cu nasul între ţâţe până ce murim, iar femeile profită de chestia asta pentru a ne şantaja. Sânii au devenit un simbol al pretenţiilor posesoarei. Ca să mă exprim în termeni tehnici, cu cât mai mare „balonajul”, cu atât mai costisitoare e fata. Ca să ieşi în oraş cu o tipă cu sânii cât pepenii îţi trebuie maşină scumpă, bani şi ceva avere. Pe una care are „mere” în sutien poţi să o scoţi la plimbare şi cu bicicleta, pe ghidon.

Treaba cu simţul matern merge până atât de departe încât unele femei chiar ne tratează ca pe nişte copii neştiutori. De asta avem, din când în când, surpriza să auzim: „-Aş vrea să facem dragoste, dar sunt virgină”. Atunci bărbatul se gândeşte „Serios? Hmm, asta înseamnă că prietenii mei m-au minţit…”. Da, aşa gândim, pentru că nu ştiu cine ne-a băgat în cap că virginitatea este ca un mit, adică ceva foarte greu de distrus. Poate de asta n-am văzut nicio emisiune despre virginitate pe Discovery, la Mythbusters.

Suntem programaţi să gândim că dezvirginarea este un soi de operaţiune complexă la care ai nevoie de tehnică, logistică şi utilaje. Eu m-am riscat de câteva ori în acest sens şi vreau să vă asigur că singura sculă de care aveţi nevoie este aia din pantaloni. În rest, nu trebuie decât să nu uitaţi să o îmbrăţişezi după aia şi să-i spui „Sigur că vom fi împreună toată viaţa” sau, după caz, „Dă-mi voie să am din nou încredere în prietenii mei. Dacă sângele ăsta înseamnă că eşti virgină, ne vedem luna viitoare în aceeaşi perioadă, ca să te mai deflorez odată”.

Chestia cu sentimentul matern durează atâta timp cât nu îţi superi iubita. Aici e foarte uşor să greşeşti, deoarece fetele se supără foarte uşor. Băieţi nu râdeţi, pentru că şi fetele care sunt cu voi au această capacitate. Poţi să îi intri în voie, să-i faci toate capriciile şi să fii sfânt un an întreg. Dacă într-o singură zi îţi foloseşti personalitatea şi refuzi să faci ceva aşa cum vrea ea, se dezlănţuie Iadul: „Niciodată nu faci cum vreu eu! Mă tratezi ca pe o cârpă. Sunt o proastă că stau cu tine şi te slugăresc”.

Ăsta e momentul din care ea porneşte războiul sentmentului antimaternal. Doamne Fereşte să te îmbolnăveşti: „-Iubito mi-e rău, sunt răcit, îmi faci o frecţie cu spirt?”. „-Fă-ţi singur şi aşa faci numai ce vrei tu!”. Despre mâncare poţi să uiţi complet, deoarece încep atacurile în tabăra adversă, rămasă maternă. „-Iubi mi-e foame…”. „Să-ţi facă MĂ-TA, că ea te-a educat să fii aşa independent!”.

Apogeul e atins atunci când vine vorba de intimităţi. Te faci gigea, creezi o atmosferă romantică şi o aştepţi fresh ca un ghiocel. „-Bine ai venit iubito. Mi-a fost tare dor de tine. Am făcut duş, m-am bărbierit, m-am şi tuns… peste tot şi ziceam că poate primesc şi eu un pic de…”. „Să-ţi dea MĂ-… du-te la curvele tale, că sigur mă înşeli cu cineva!”. „-Hai mă mami că uite, am luat salariul…”. CHA_CING! „-Bine Cuculeţ vino aici, că îmi rupi inimoara cu făţuca asta tristă… Hai că ştii că nu pot să stau supărată pe tine. Dă banii încoace, că tu oricum nu ştii ce să faci cu ei şi îi cheltui pe prostii…”

În loc de încheiere aş vrea să spun că celebra piesă a trupei Nazareth, intitulată LOVE HURTS, ar trebui să se numească LOVE COSTS.

Cine nu are un bătrân să mă sune, că îi vând eu unul

În curînd vin Sărbătorile de Paşte! Cu toţii primim sau trimitem felicitări sau SMS-uri cu urări de „lumină în suflet” şi alte măscări care cică-s de bun-simţ. Nu subscriu, în fine… Totuşi, fiecare dintre noi are în familie rudele alea grijulii care trimit aceste mici simboluri ale simpatiei, puţin înainte de vreme. Ce drăguţ…

Când primesc o felicitare pentru sărbătorile de iarnă, Paşte sau de orice fel, mă simt în primul rînd vinovat deoarece ştiu că cine mi-a trimis-o nu va  primi una de la mine. După aceea senzaţia asta este înlocuită de mirarea că cineva este în stare să consume atîta timp şi efort, ca să îmi trimită ceva ce va ajunge direct la coşul de gunoi. De obicei oamenii bătrîni scriu din astea.

Asta nu înseamnă că nu-i respect pe cei în vîrstă. Dimpotrivă. Eu mă ghidez după proverbul “Cine nu are un bătrân, să-şi cumpere”. Foarte bine! Eu vând vreo doi. Mulţi nu suportă bătrânii pentru că mereu se nimeresc unde e aglomeraţia mai mare, când e zăpuşeala cea mai groaznică sau unde e coada mai lungă.

Cozile atrag bătrânii mai ceva decît Irinel Columbeanu pe elevele înalte, cu note mici. De fapt, cozile şi mijloacele de transport în comun sunt singurele motive pentru care pensionarii trag de pensie mai ceva ca de guma de la izmene. Cînd a fost ultima oară când aţi văzut un tramvai fără un bătrân înăuntru? Cînd s-a transmis nunta lui Columbeanu în direct? Nu se pune. A fost dublu eveniment: Revelion şi Emisiune Ediţie Specială pentru că Iri a vrut să oftice toţi moşnegii impotenţi care nu cred în zicala “Cît am degete şi limbă, nici o treabă nu se schimbă”.

Omuleţul a demonstrat că excepţia confirmă regularea. Revenind la bătrânii normali, semnul lor distinctiv este plăsuţa. Fiecare târâie o plasă, o sacoşă “poate pică ceva”! La vârsta a treia plasa devine un surogat pentru actul de identitate. O plasă lăsată la un rând este adjunctul, locţiitorul, vicele pensionarului care a lăsat-o acolo. Dacă cineva se bagă peste ea e necaz mare şi se lasă cu trosneală. De articulaţii, de încheieturi, de oase reumatice etc. “- Ioane am auzit că ieri ai fraudat coada în Piaţa Chirilă şi păgubaşul ţi-a dat două palme!”. “- Fii serios măi Vasile, aia-i piaţă ?!”

Acum vreo două veri, la Iaşi, un ONG a organizat un spectacol în care au evoluat numai artişti de vârsta a treia. Cel mai puternic efect l-a avut ‘nea Gică care după ce a interpretat Valurile Dunării la beşafon, fără instrument, a gonit jumătate din sală. Cei cu nasul înfundat, care au mai rămas, au aplaudat evoluţia rapperului octogenar Pa-Ri-Zer care a ridicat sala în  picioare cu îndemnul: “Aruncaţi plăsuţele în aer! Cine nu stă la coadă e un fraier! Giiee! Special pentru administratorul de la Asociaţia A-urilor din Tătăraşi, fără număr la apometre! Pen-si-o-na-rii mei, nişte moş-ne-gei, un pic der-be-dei ! Pentru gaşca “Şahiştii” din Podu’ Roş şi veteranii plimbăreţi de pe Copou. Pentru alcooliştii din Dacia, fraţii mei, ne zărim după ce luăm pensia”.

Dragostea creştinească sau „De ce ne iubim aproapele?”

Se spune că atunci când iubeşti pe cineva, îi accepţi defectele, treci cu vederea impoliteţile şi nu încerci să îl schimbi. Noi suntem români şi ne iubim semenii aşa cum sunt ei, deşi nu de multe ori strâmbăm din nas la defectele conaţionalilor.

Vara, când neronii fac pluta de căldură, cine dintre voi a avut atâta putere cât să îl roage pe individul lac de sudoare care a împuţit tot tramvaiul, deşi tocmai a urcat, să se împrietenească cu săpunul ? Nimeni, corect? De ce ? Pentru că inconştient, dragostea faţă de fratele român, care tocmai a ieşit de la muncă şi a tras trei rachiuri şi cinci beri, vă opreşte să-l mustraţi. Îl iubiţi aşa puturos şi chercehelit cum este, fără să încercaţi să-l schimbaţi.

La noi, în Iaşi, lumea preferă să se sufoce în mijloacele de transport în comun decât să deschidă o fereastră. Poţi să transpiri ca în saună, să îţi sfârâie ochelarii de soare pe nas… degeaba. Persoana care stă lângă fereastră se va uita la uita la moaca ta suferindă şi rugătoare ca şi cum ar spune : “Juriul nu este impresionat!”. Întotdeauna când vrei să deschizi o fereastră sau o trapă de cupolă, se găseşte câte o femeie să urle: “-Închideţi geamul, că se face curent ! Am un copil mic !”. “-Ştiu! De aia am şi deschis fereastra cocoană: Aruncă-l ! Scapă de el ! Vom avea aer.”

Consider mjloacele de transport în comun adevărate teste de dragoste frăţească şi creştinească, pentru fiecare dintre noi. Ca să fim sinceri cu noi înşine, recunoaşteţi când aţi oferit ultima oară locul unei alte persoane, în afară de prietenă ? Aha ! Atunci când aţi privit gânditor pe fereastră, deşi simţeaţi privirea împungătoare a doamnei cu „liber pentru pensionari”, nu aţi fost admonestat pentru lipsa celor şapte ani de acasă, pentru că şi cei cu un picior în groapă încă respectă legea dragostei de neam şi ţară. Cel puţin unii dintre ei.

Oamenii bătrâni au percepţii extrasenzoriale foarte puternice. Aşa se explică de ce unii mai „fac gură”: pentru că simt moartea aproape şi în agonie, încalcă regulile vieţii. Tot aşa se explică cum ştiu ei la care coadă să se aşeze şi cât timp să îşi lase plasa acolo.

Rugăciunea pentru bere

Profit de reînceperea deschiderii teraselor pentru a lansa acest mic prinos de recunoştinţă lichidului care face viaţa suportabilă pentru milioane de români. Am un singur regret: că berea nu se cumpără, ci se închiriază. Noroc!

Berea noastră

Berea noastră

Carele eşti în sticle,

Ieftinească-se preţul tău,

Cază acciza ta şi

Arză TVA-ul tău,

Precum la import, cât şi la export.

Halba noastră cea de toate zilele,

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă vinurile noastre,

Precum şi noi iertăm botezurile barmanilor noştri.

Şi nu ne duce pre noi în mahmureală,

Ci ne izbăveşte de borală,

Că a ta este naveta şi butoiul,

În numele malţului,

A drojdiei,

Şi a hameiului,

Închin!

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos. Nu vă gândiţi la prostii. Cam asta se întâmplă acum în lume. Toată lumea stă cu fundu-n sus. Avem de la tembelizor exemple destule care variază de la cei cu ţâţa-n gură pân` la cei cu barba sură: Piticul Porno, Eleva Porno, Profesoara Porno şi chiar Bunica Porno. Nu râdeţi, că Bunica Porno nu are barba sură sus, ci jos. Pe nimeni nu interesează ce ai tu în cap din moment ce la modă e fundul în sus. Poţi să fii oricât de deştept. Atunci când fundul e sus, capul este jos. E normal. Această stare de fapt se răsfrânge din păcate asupra întregii societăţi şi infectează absolut toate aspectele ei.

Înainte ca fotbalul să fie o meserie bine plătită, România a avut Cupa Campionilor Europeni. De când mingicarii au început “să prindă cheag”… –aici fac o paranteză pentru cei care nu ştiu regionalisme: asta nu înseamnă că fotbaliştii prind un moşneag cu fesele moi şi îi cântă “Moşule ce tânăr eşti… pe la spate, pe la spate…” – cum spuneam şi adineauri, când nu erau bani erau rezultate. De asta nu-mi place mie fotbalul. Nu pot să pricep de ce se poate bucura cineva atât de tare că un jucător a dat un gol. Vai ce realizare! Asta este meseria lui. E profesionist. A făcut ceea ce este plătit să facă! Din asta trăieşte, ce naiba?

Mi se pare absolut incorect faţă de ceilalţi profesionişti ai ţării că cel puţin jumătate dintre voi săriţi în sus de bucurie atunci când un fotbalist dă un gol. Credeţi că un contabil nu s-ar bucura ca la final de an, când termină de făcut balanţa fiscală, să îi năvăliţi în birou şi să strigaţi “Bravoooo! Binee! Eşti cel mai tare! Ai terminat treaba!”? Nu credeţi că un medic ar fi fericit ca la ieşirea din gardă să fie aşteptat la poarta spitalului de o galerie care să îi cânte “Oleee, ole, ole, ole, chirurguleee, chirurgulee!”? Bine, la doctorul Ciomu galeria ar fi stat ca jucătorii în “zid” sau ar fi făcut gestul acela cu mâna, de “taie-taie”.

Nici celelalte sporturi nu mă încântă prea mult, deoarece mi se par lipsite de logică sau o risipă de energie. Ciclismul e ok. Te deplasezi unde ai treabă, este ecologic, îl înţeleg. Nu mor după costumele alea mulate pe corp, în care testicolele omului sunt sugrumate şi nu oferă nicio protecţie, dar pricep că sunt aerodinamice şi e ok.

Ce ziceţi însă despre curling? Nu mă refer la clasa politică românească şi nici la Mircea Solcanu. Este sportul acela în care unii aruncă nişte pietroaie cu mâner pe un parchet ceruit, iar alţii lustruiesc înaintea lor de parcă n-ar mai apuca ziua de mâine. Păcat că se ocupă cu acest joc mulţi oameni tineri, în putere, care ar putea să facă ceva constructiv. La ce talent se cere, ăsta e jocul perfect pentru bătrânii cu Parkinson. Le-ar fi şi foarte uşor să joace. Le dai peria aia în mână şi gata, ei au mişcarea gata pregătită. Destul, că nu e frumos să râzi de oamenii bolnavi. Moşnegii cu Parkinson au însă un mare avantaj: masturbarea, pentru că e de-ajuns să strângă mâna pumn, să închidă ochii şi e de parcă le-ar face-o altcineva. Apropo, surdo-muţii se masturbează numai cu mâna dreaptă, deoarece cu stânga gem de plăcere.

Da, aşa e sportul care se chemă curling. Nu îl înţeleg, dar numele e bun. Eu aş zice că acest nume s-ar potrivi şi jocului de rugby, că nu-mi miroase a bine modul cum fac băieţii grămezile alea, dar… mai bine tac, poate sunt rugbişti printre voi.

Ginerică nu are nicio şansă

Cred că celula de bază a societăţii, adică familia, este o carceră doar pentru bărbat. Chiar şi verighetele seamănă cu nişte mici cătuşe, doar că nu au un lanţ între ele.De fiecare dată când aud că un cuplu că vrea să se căsătorească le atrag tinerilor atenţia asupra statisticii care arată că mariajul este principala cauză a divorţurilor. Nu mă înţelegeţi greşit. Eu cred că dragostea este ca un vis frumos, dar căsătoria este ceasul deşteptător.

Femeile îşi doresc din fragedă pruncie să fie mirese, să poarte rochie albă, să facă copii şi să distrugă viaţa unui bărbat. Ele nu au dubii. Asta vor şi până la urmă,  folosindu-se de aspectul plăcut din primele trei decenii ale existenţei şi sex, asta obţin. Căsătoria este singura vânătoate la care vânatul plăteşte certificatul pentru vânător şi îi dă şi un inel cu diamant.

Unii spun că însurătoarea e ca o loterie. Pe naiba! La Loto se mai şi câştigă. Să te însori este ca şi când ai mânca la restaurant împreună cu prietenii. Comanzi ce îţi place, dar după ce vine mâncarea parcă tot ce are altul în farfurie ţi se pare că e mai bun decât ce ai tu. Bărbaţii sunt victimele unei întregi conspiraţii care, într-un târziu, tot în faţa altarului îi aduce.

Cel puţin aici ne-am aştepta la o mică mână de ajutor din partea popei, care e şi el bărbat până la urmă, dar degeaba. Corect ar fi ca el să dea două variante de răspuns, adică „Vrei sau nu vrei să o iei de soţie pe Cutărica?”. Atunci, chiar dacă ginerică e în „săptămâna chioară”, ar putea cu o ultimă sforţare să spună nu.

Cum pervers se procedează acum, răspunsul este sugerat. Se spune că bărbatul este în săptâmâna chioară deoarece dragostea e oarbă. Da, dar căsătoria îi deschide imediat ochii, din păcate, când e deja prea târziu. De regulă asta durează până la moarte, deoarece puţini reuşesc să evadeze în timpul vieţii. Nu degeaba se spune „până ce moartea ne va despărţi”.

Vă întrebaţi de ce popa nu-i ţine partea bărbatului? Pentru că el nu a avut de ales. Ca să se facă popă el a fost nevoit să accepte pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, în celula de bază a societăţii. În plus, a luat bani buni, neinpozabili, pe slujba de cununie aşa că nu are chef să dea şpaga înapoi. Dacă tot s-a nenorocit în interes de serviciu, măcar bani să iasă. Amin.

Când era bunica fată, instituţia căsătoriei încă mai merita efortul. Cine îşi dădea „piatra din casă”, dăruia viitorului ginerică o şpagă mai mult sau mai puţin consistentă. Asta se numea zestre. Pe lângă asta, fata ştia să gătească, să spele, să calce, să facă curat, să cultive plante şi să crească animale. Nu ştia să facă sex, pentru că virginitatea era o condiţie obligatorie la căsătorie.

Dacă ştia să facă şi sex, pentru că alunecase şi căzuse cu fecioria într-un ştiulete din ăla gros de la ţară -de vreo 500 de ori-, familia ei mai adăuga ceva daune morale sub formă de bonusuri la zestre: o pereche de boi, o căruţă sau ceva pământ. De când cu succesul programului Prima Casă, unii se însoară pe baza principiului „Are casă, e frumoasă!”. Nimic mai greşit. Să nu vă însuraţi niciodată din interes pentru bani. La un credit bancar dobânda e mult mai mică şi nici nu plăteşti toată viaţa.

În zilele noastre ai şanse foarte mari să te însori cu o specialistă în Kamasutra, campioană la măciuci, care a luat BAC-ul cu zece la oral, dar care se consideră gospodină dacă ştie să facă cartofi pai cu ochiuri şi apasă trei butoane la maşina de spălat. Ca să ajungi să beneficiezi de calităţile ei de curtezană se aşteaptă să munceşti pe brânci ca să ai maşină cu care să o cari la shopping, să o hrăneşţi la restaurant, să o distrezi la standup comedy şi după aceea să i-o tragi prin prezervative cu gust de banane. Zestrea ei este acum propria persoană fermecătoare, iar silicoanele din sâni sau colagenul din buze se consideră premii de consolare pentru lipsa virginităţii.

Bărbaţii fac acest pas în timp ce statistic numărul femeilor este de două ori şi jumătate mai mare decât cel al bărbaţilor. Asta înseamnă că oricare dintre noi avem rezervate două femei şi jumătate! Repet pentru cei care au crezut că nu au auzit bine: pe fiecare dintre noi, în România, ne aşteaptă două tipe mature, care ştiu ce vor şi o minoră care ştie ce vrem noi. În fine, toată lumea susţine că mariajul înseamnă reciprocitate. De accea soţii devin reci unul cu celălalt.