Arhiva

Archive for martie 25, 2010

Dragostea creştinească sau „De ce ne iubim aproapele?”

martie 25, 2010 Lasă un comentariu

Se spune că atunci când iubeşti pe cineva, îi accepţi defectele, treci cu vederea impoliteţile şi nu încerci să îl schimbi. Noi suntem români şi ne iubim semenii aşa cum sunt ei, deşi nu de multe ori strâmbăm din nas la defectele conaţionalilor.

Vara, când neronii fac pluta de căldură, cine dintre voi a avut atâta putere cât să îl roage pe individul lac de sudoare care a împuţit tot tramvaiul, deşi tocmai a urcat, să se împrietenească cu săpunul ? Nimeni, corect? De ce ? Pentru că inconştient, dragostea faţă de fratele român, care tocmai a ieşit de la muncă şi a tras trei rachiuri şi cinci beri, vă opreşte să-l mustraţi. Îl iubiţi aşa puturos şi chercehelit cum este, fără să încercaţi să-l schimbaţi.

La noi, în Iaşi, lumea preferă să se sufoce în mijloacele de transport în comun decât să deschidă o fereastră. Poţi să transpiri ca în saună, să îţi sfârâie ochelarii de soare pe nas… degeaba. Persoana care stă lângă fereastră se va uita la uita la moaca ta suferindă şi rugătoare ca şi cum ar spune : “Juriul nu este impresionat!”. Întotdeauna când vrei să deschizi o fereastră sau o trapă de cupolă, se găseşte câte o femeie să urle: “-Închideţi geamul, că se face curent ! Am un copil mic !”. “-Ştiu! De aia am şi deschis fereastra cocoană: Aruncă-l ! Scapă de el ! Vom avea aer.”

Consider mjloacele de transport în comun adevărate teste de dragoste frăţească şi creştinească, pentru fiecare dintre noi. Ca să fim sinceri cu noi înşine, recunoaşteţi când aţi oferit ultima oară locul unei alte persoane, în afară de prietenă ? Aha ! Atunci când aţi privit gânditor pe fereastră, deşi simţeaţi privirea împungătoare a doamnei cu „liber pentru pensionari”, nu aţi fost admonestat pentru lipsa celor şapte ani de acasă, pentru că şi cei cu un picior în groapă încă respectă legea dragostei de neam şi ţară. Cel puţin unii dintre ei.

Oamenii bătrâni au percepţii extrasenzoriale foarte puternice. Aşa se explică de ce unii mai „fac gură”: pentru că simt moartea aproape şi în agonie, încalcă regulile vieţii. Tot aşa se explică cum ştiu ei la care coadă să se aşeze şi cât timp să îşi lase plasa acolo.

Rugăciunea pentru bere

martie 25, 2010 6 comentarii

Profit de reînceperea deschiderii teraselor pentru a lansa acest mic prinos de recunoştinţă lichidului care face viaţa suportabilă pentru milioane de români. Am un singur regret: că berea nu se cumpără, ci se închiriază. Noroc!

Berea noastră

Berea noastră

Carele eşti în sticle,

Ieftinească-se preţul tău,

Cază acciza ta şi

Arză TVA-ul tău,

Precum la import, cât şi la export.

Halba noastră cea de toate zilele,

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă vinurile noastre,

Precum şi noi iertăm botezurile barmanilor noştri.

Şi nu ne duce pre noi în mahmureală,

Ci ne izbăveşte de borală,

Că a ta este naveta şi butoiul,

În numele malţului,

A drojdiei,

Şi a hameiului,

Închin!

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos

martie 25, 2010 3 comentarii

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos. Nu vă gândiţi la prostii. Cam asta se întâmplă acum în lume. Toată lumea stă cu fundu-n sus. Avem de la tembelizor exemple destule care variază de la cei cu ţâţa-n gură pân` la cei cu barba sură: Piticul Porno, Eleva Porno, Profesoara Porno şi chiar Bunica Porno. Nu râdeţi, că Bunica Porno nu are barba sură sus, ci jos. Pe nimeni nu interesează ce ai tu în cap din moment ce la modă e fundul în sus. Poţi să fii oricât de deştept. Atunci când fundul e sus, capul este jos. E normal. Această stare de fapt se răsfrânge din păcate asupra întregii societăţi şi infectează absolut toate aspectele ei.

Înainte ca fotbalul să fie o meserie bine plătită, România a avut Cupa Campionilor Europeni. De când mingicarii au început “să prindă cheag”… –aici fac o paranteză pentru cei care nu ştiu regionalisme: asta nu înseamnă că fotbaliştii prind un moşneag cu fesele moi şi îi cântă “Moşule ce tânăr eşti… pe la spate, pe la spate…” – cum spuneam şi adineauri, când nu erau bani erau rezultate. De asta nu-mi place mie fotbalul. Nu pot să pricep de ce se poate bucura cineva atât de tare că un jucător a dat un gol. Vai ce realizare! Asta este meseria lui. E profesionist. A făcut ceea ce este plătit să facă! Din asta trăieşte, ce naiba?

Mi se pare absolut incorect faţă de ceilalţi profesionişti ai ţării că cel puţin jumătate dintre voi săriţi în sus de bucurie atunci când un fotbalist dă un gol. Credeţi că un contabil nu s-ar bucura ca la final de an, când termină de făcut balanţa fiscală, să îi năvăliţi în birou şi să strigaţi “Bravoooo! Binee! Eşti cel mai tare! Ai terminat treaba!”? Nu credeţi că un medic ar fi fericit ca la ieşirea din gardă să fie aşteptat la poarta spitalului de o galerie care să îi cânte “Oleee, ole, ole, ole, chirurguleee, chirurgulee!”? Bine, la doctorul Ciomu galeria ar fi stat ca jucătorii în “zid” sau ar fi făcut gestul acela cu mâna, de “taie-taie”.

Nici celelalte sporturi nu mă încântă prea mult, deoarece mi se par lipsite de logică sau o risipă de energie. Ciclismul e ok. Te deplasezi unde ai treabă, este ecologic, îl înţeleg. Nu mor după costumele alea mulate pe corp, în care testicolele omului sunt sugrumate şi nu oferă nicio protecţie, dar pricep că sunt aerodinamice şi e ok.

Ce ziceţi însă despre curling? Nu mă refer la clasa politică românească şi nici la Mircea Solcanu. Este sportul acela în care unii aruncă nişte pietroaie cu mâner pe un parchet ceruit, iar alţii lustruiesc înaintea lor de parcă n-ar mai apuca ziua de mâine. Păcat că se ocupă cu acest joc mulţi oameni tineri, în putere, care ar putea să facă ceva constructiv. La ce talent se cere, ăsta e jocul perfect pentru bătrânii cu Parkinson. Le-ar fi şi foarte uşor să joace. Le dai peria aia în mână şi gata, ei au mişcarea gata pregătită. Destul, că nu e frumos să râzi de oamenii bolnavi. Moşnegii cu Parkinson au însă un mare avantaj: masturbarea, pentru că e de-ajuns să strângă mâna pumn, să închidă ochii şi e de parcă le-ar face-o altcineva. Apropo, surdo-muţii se masturbează numai cu mâna dreaptă, deoarece cu stânga gem de plăcere.

Da, aşa e sportul care se chemă curling. Nu îl înţeleg, dar numele e bun. Eu aş zice că acest nume s-ar potrivi şi jocului de rugby, că nu-mi miroase a bine modul cum fac băieţii grămezile alea, dar… mai bine tac, poate sunt rugbişti printre voi.

%d blogeri au apreciat asta: