Arhiva

Archive for martie 2010

Fetele şi simţul matern

martie 30, 2010 2 comentarii

Fetele au un puternic instinct matern care, înainte să se reverse asupra unui nou-născut, este practicat pe noi, bărbaţii, în momentul în care suntem implicaţi într-o relaţie cu ele. Aici intervine o mică divergenţă de opinii, deoarece noi căutăm o relaţie sexuală, iar ele vor una de lungă durată. De asta atunci când o femeie spune „Nu ne potrivim”, bărbatul are soluţia „Lasă că o potrivesc eu cu mâna”.

Acest simţ matern se traduce în primul rând prin faptul că ne dau nume de alint diminutivate, cum ar fi: Puiuţ, Iepuraş, Micule, Cuculeţ sau Pufulete. Dragostea, prin definiţie, are puterea aceasta fantastică de a diminutiva totul. Nu haleşti, ci papi, crăparea este mâncărică, umblatul fără ţintă se numeşte plimbărică iar sexul cu perversiuni (Doamne Ajută!) se numeşte că faci dragoste.

Ca şi mamele noastre, fetele consideră că puiul lor este lipsit de simţul responsabilităţii. „-Ai luat salariul? Dă-mi mie să păstrez banii, că tu nu ştii ce să faci cu ei şi îi cheltui pe prostii.” CHA-CING! Aşa e. Ce să facem noi cu banii? Habar n-avem la ce folosesc! Un bărbat când intră într-un magazin este ca un retardat într-o bibliotecă: „Ughh… ăăăaaa… multe culori, rafturi, cutii…”.

Nici nu apucă bietul bărbat să se lămurească bine „Cine sunt eu, ce caut aici, exist, vieţuiesc, mă aflu…”, că ce aude „Bing! Bine aţi venit în magazinul nostru. Dorim să vă informăm că avem reduceri la carne. Numai astăzi puteţi beneficia de pulpe şi piept cu o reducere de 25%.” Atunci bărbatul reacţionează subit, aşa cum a fost programat de natură: „Vai ce voce suavă şi blândă. Oferă pulpe şi piept! Să mă duc să o caut.”

Tot simţul matern le face pe femei să ştie că bărbaţii nu sunt înţărcaţi niciodată. Aici fac o paranteză pentru cine nu ştie ce înseamnă asta. Neînţărcat nu înseamnă că nu stă într-un ţarc. Bărbaţii stau mereu în câte un ţarc: al moralei creştine, al constrângerilor sociale sau al celor şapte ani de-acasă. Înţărcat înseamnă că nu mai suge la ţâţă, dar cine renunţă vreodată la asta? Laptele de mamă este cel mai bun din lume pentru că vine în cel mai mişto ambalaj.

Adevărul este că ne place să stăm cu nasul între ţâţe până ce murim, iar femeile profită de chestia asta pentru a ne şantaja. Sânii au devenit un simbol al pretenţiilor posesoarei. Ca să mă exprim în termeni tehnici, cu cât mai mare „balonajul”, cu atât mai costisitoare e fata. Ca să ieşi în oraş cu o tipă cu sânii cât pepenii îţi trebuie maşină scumpă, bani şi ceva avere. Pe una care are „mere” în sutien poţi să o scoţi la plimbare şi cu bicicleta, pe ghidon.

Treaba cu simţul matern merge până atât de departe încât unele femei chiar ne tratează ca pe nişte copii neştiutori. De asta avem, din când în când, surpriza să auzim: „-Aş vrea să facem dragoste, dar sunt virgină”. Atunci bărbatul se gândeşte „Serios? Hmm, asta înseamnă că prietenii mei m-au minţit…”. Da, aşa gândim, pentru că nu ştiu cine ne-a băgat în cap că virginitatea este ca un mit, adică ceva foarte greu de distrus. Poate de asta n-am văzut nicio emisiune despre virginitate pe Discovery, la Mythbusters.

Suntem programaţi să gândim că dezvirginarea este un soi de operaţiune complexă la care ai nevoie de tehnică, logistică şi utilaje. Eu m-am riscat de câteva ori în acest sens şi vreau să vă asigur că singura sculă de care aveţi nevoie este aia din pantaloni. În rest, nu trebuie decât să nu uitaţi să o îmbrăţişezi după aia şi să-i spui „Sigur că vom fi împreună toată viaţa” sau, după caz, „Dă-mi voie să am din nou încredere în prietenii mei. Dacă sângele ăsta înseamnă că eşti virgină, ne vedem luna viitoare în aceeaşi perioadă, ca să te mai deflorez odată”.

Chestia cu sentimentul matern durează atâta timp cât nu îţi superi iubita. Aici e foarte uşor să greşeşti, deoarece fetele se supără foarte uşor. Băieţi nu râdeţi, pentru că şi fetele care sunt cu voi au această capacitate. Poţi să îi intri în voie, să-i faci toate capriciile şi să fii sfânt un an întreg. Dacă într-o singură zi îţi foloseşti personalitatea şi refuzi să faci ceva aşa cum vrea ea, se dezlănţuie Iadul: „Niciodată nu faci cum vreu eu! Mă tratezi ca pe o cârpă. Sunt o proastă că stau cu tine şi te slugăresc”.

Ăsta e momentul din care ea porneşte războiul sentmentului antimaternal. Doamne Fereşte să te îmbolnăveşti: „-Iubito mi-e rău, sunt răcit, îmi faci o frecţie cu spirt?”. „-Fă-ţi singur şi aşa faci numai ce vrei tu!”. Despre mâncare poţi să uiţi complet, deoarece încep atacurile în tabăra adversă, rămasă maternă. „-Iubi mi-e foame…”. „Să-ţi facă MĂ-TA, că ea te-a educat să fii aşa independent!”.

Apogeul e atins atunci când vine vorba de intimităţi. Te faci gigea, creezi o atmosferă romantică şi o aştepţi fresh ca un ghiocel. „-Bine ai venit iubito. Mi-a fost tare dor de tine. Am făcut duş, m-am bărbierit, m-am şi tuns… peste tot şi ziceam că poate primesc şi eu un pic de…”. „Să-ţi dea MĂ-… du-te la curvele tale, că sigur mă înşeli cu cineva!”. „-Hai mă mami că uite, am luat salariul…”. CHA_CING! „-Bine Cuculeţ vino aici, că îmi rupi inimoara cu făţuca asta tristă… Hai că ştii că nu pot să stau supărată pe tine. Dă banii încoace, că tu oricum nu ştii ce să faci cu ei şi îi cheltui pe prostii…”

În loc de încheiere aş vrea să spun că celebra piesă a trupei Nazareth, intitulată LOVE HURTS, ar trebui să se numească LOVE COSTS.

Cine nu are un bătrân să mă sune, că îi vând eu unul

martie 26, 2010 Un comentariu

În curînd vin Sărbătorile de Paşte! Cu toţii primim sau trimitem felicitări sau SMS-uri cu urări de „lumină în suflet” şi alte măscări care cică-s de bun-simţ. Nu subscriu, în fine… Totuşi, fiecare dintre noi are în familie rudele alea grijulii care trimit aceste mici simboluri ale simpatiei, puţin înainte de vreme. Ce drăguţ…

Când primesc o felicitare pentru sărbătorile de iarnă, Paşte sau de orice fel, mă simt în primul rînd vinovat deoarece ştiu că cine mi-a trimis-o nu va  primi una de la mine. După aceea senzaţia asta este înlocuită de mirarea că cineva este în stare să consume atîta timp şi efort, ca să îmi trimită ceva ce va ajunge direct la coşul de gunoi. De obicei oamenii bătrîni scriu din astea.

Asta nu înseamnă că nu-i respect pe cei în vîrstă. Dimpotrivă. Eu mă ghidez după proverbul “Cine nu are un bătrân, să-şi cumpere”. Foarte bine! Eu vând vreo doi. Mulţi nu suportă bătrânii pentru că mereu se nimeresc unde e aglomeraţia mai mare, când e zăpuşeala cea mai groaznică sau unde e coada mai lungă.

Cozile atrag bătrânii mai ceva decît Irinel Columbeanu pe elevele înalte, cu note mici. De fapt, cozile şi mijloacele de transport în comun sunt singurele motive pentru care pensionarii trag de pensie mai ceva ca de guma de la izmene. Cînd a fost ultima oară când aţi văzut un tramvai fără un bătrân înăuntru? Cînd s-a transmis nunta lui Columbeanu în direct? Nu se pune. A fost dublu eveniment: Revelion şi Emisiune Ediţie Specială pentru că Iri a vrut să oftice toţi moşnegii impotenţi care nu cred în zicala “Cît am degete şi limbă, nici o treabă nu se schimbă”.

Omuleţul a demonstrat că excepţia confirmă regularea. Revenind la bătrânii normali, semnul lor distinctiv este plăsuţa. Fiecare târâie o plasă, o sacoşă “poate pică ceva”! La vârsta a treia plasa devine un surogat pentru actul de identitate. O plasă lăsată la un rând este adjunctul, locţiitorul, vicele pensionarului care a lăsat-o acolo. Dacă cineva se bagă peste ea e necaz mare şi se lasă cu trosneală. De articulaţii, de încheieturi, de oase reumatice etc. “- Ioane am auzit că ieri ai fraudat coada în Piaţa Chirilă şi păgubaşul ţi-a dat două palme!”. “- Fii serios măi Vasile, aia-i piaţă ?!”

Acum vreo două veri, la Iaşi, un ONG a organizat un spectacol în care au evoluat numai artişti de vârsta a treia. Cel mai puternic efect l-a avut ‘nea Gică care după ce a interpretat Valurile Dunării la beşafon, fără instrument, a gonit jumătate din sală. Cei cu nasul înfundat, care au mai rămas, au aplaudat evoluţia rapperului octogenar Pa-Ri-Zer care a ridicat sala în  picioare cu îndemnul: “Aruncaţi plăsuţele în aer! Cine nu stă la coadă e un fraier! Giiee! Special pentru administratorul de la Asociaţia A-urilor din Tătăraşi, fără număr la apometre! Pen-si-o-na-rii mei, nişte moş-ne-gei, un pic der-be-dei ! Pentru gaşca “Şahiştii” din Podu’ Roş şi veteranii plimbăreţi de pe Copou. Pentru alcooliştii din Dacia, fraţii mei, ne zărim după ce luăm pensia”.

Dragostea creştinească sau „De ce ne iubim aproapele?”

martie 25, 2010 Lasă un comentariu

Se spune că atunci când iubeşti pe cineva, îi accepţi defectele, treci cu vederea impoliteţile şi nu încerci să îl schimbi. Noi suntem români şi ne iubim semenii aşa cum sunt ei, deşi nu de multe ori strâmbăm din nas la defectele conaţionalilor.

Vara, când neronii fac pluta de căldură, cine dintre voi a avut atâta putere cât să îl roage pe individul lac de sudoare care a împuţit tot tramvaiul, deşi tocmai a urcat, să se împrietenească cu săpunul ? Nimeni, corect? De ce ? Pentru că inconştient, dragostea faţă de fratele român, care tocmai a ieşit de la muncă şi a tras trei rachiuri şi cinci beri, vă opreşte să-l mustraţi. Îl iubiţi aşa puturos şi chercehelit cum este, fără să încercaţi să-l schimbaţi.

La noi, în Iaşi, lumea preferă să se sufoce în mijloacele de transport în comun decât să deschidă o fereastră. Poţi să transpiri ca în saună, să îţi sfârâie ochelarii de soare pe nas… degeaba. Persoana care stă lângă fereastră se va uita la uita la moaca ta suferindă şi rugătoare ca şi cum ar spune : “Juriul nu este impresionat!”. Întotdeauna când vrei să deschizi o fereastră sau o trapă de cupolă, se găseşte câte o femeie să urle: “-Închideţi geamul, că se face curent ! Am un copil mic !”. “-Ştiu! De aia am şi deschis fereastra cocoană: Aruncă-l ! Scapă de el ! Vom avea aer.”

Consider mjloacele de transport în comun adevărate teste de dragoste frăţească şi creştinească, pentru fiecare dintre noi. Ca să fim sinceri cu noi înşine, recunoaşteţi când aţi oferit ultima oară locul unei alte persoane, în afară de prietenă ? Aha ! Atunci când aţi privit gânditor pe fereastră, deşi simţeaţi privirea împungătoare a doamnei cu „liber pentru pensionari”, nu aţi fost admonestat pentru lipsa celor şapte ani de acasă, pentru că şi cei cu un picior în groapă încă respectă legea dragostei de neam şi ţară. Cel puţin unii dintre ei.

Oamenii bătrâni au percepţii extrasenzoriale foarte puternice. Aşa se explică de ce unii mai „fac gură”: pentru că simt moartea aproape şi în agonie, încalcă regulile vieţii. Tot aşa se explică cum ştiu ei la care coadă să se aşeze şi cât timp să îşi lase plasa acolo.

Rugăciunea pentru bere

martie 25, 2010 6 comentarii

Profit de reînceperea deschiderii teraselor pentru a lansa acest mic prinos de recunoştinţă lichidului care face viaţa suportabilă pentru milioane de români. Am un singur regret: că berea nu se cumpără, ci se închiriază. Noroc!

Berea noastră

Berea noastră

Carele eşti în sticle,

Ieftinească-se preţul tău,

Cază acciza ta şi

Arză TVA-ul tău,

Precum la import, cât şi la export.

Halba noastră cea de toate zilele,

Dă-ne-o nouă astăzi,

Şi ne iartă vinurile noastre,

Precum şi noi iertăm botezurile barmanilor noştri.

Şi nu ne duce pre noi în mahmureală,

Ci ne izbăveşte de borală,

Că a ta este naveta şi butoiul,

În numele malţului,

A drojdiei,

Şi a hameiului,

Închin!

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos

martie 25, 2010 3 comentarii

Să stăm cu fundu-n sus şi să judecăm cu capul de jos. Nu vă gândiţi la prostii. Cam asta se întâmplă acum în lume. Toată lumea stă cu fundu-n sus. Avem de la tembelizor exemple destule care variază de la cei cu ţâţa-n gură pân` la cei cu barba sură: Piticul Porno, Eleva Porno, Profesoara Porno şi chiar Bunica Porno. Nu râdeţi, că Bunica Porno nu are barba sură sus, ci jos. Pe nimeni nu interesează ce ai tu în cap din moment ce la modă e fundul în sus. Poţi să fii oricât de deştept. Atunci când fundul e sus, capul este jos. E normal. Această stare de fapt se răsfrânge din păcate asupra întregii societăţi şi infectează absolut toate aspectele ei.

Înainte ca fotbalul să fie o meserie bine plătită, România a avut Cupa Campionilor Europeni. De când mingicarii au început “să prindă cheag”… –aici fac o paranteză pentru cei care nu ştiu regionalisme: asta nu înseamnă că fotbaliştii prind un moşneag cu fesele moi şi îi cântă “Moşule ce tânăr eşti… pe la spate, pe la spate…” – cum spuneam şi adineauri, când nu erau bani erau rezultate. De asta nu-mi place mie fotbalul. Nu pot să pricep de ce se poate bucura cineva atât de tare că un jucător a dat un gol. Vai ce realizare! Asta este meseria lui. E profesionist. A făcut ceea ce este plătit să facă! Din asta trăieşte, ce naiba?

Mi se pare absolut incorect faţă de ceilalţi profesionişti ai ţării că cel puţin jumătate dintre voi săriţi în sus de bucurie atunci când un fotbalist dă un gol. Credeţi că un contabil nu s-ar bucura ca la final de an, când termină de făcut balanţa fiscală, să îi năvăliţi în birou şi să strigaţi “Bravoooo! Binee! Eşti cel mai tare! Ai terminat treaba!”? Nu credeţi că un medic ar fi fericit ca la ieşirea din gardă să fie aşteptat la poarta spitalului de o galerie care să îi cânte “Oleee, ole, ole, ole, chirurguleee, chirurgulee!”? Bine, la doctorul Ciomu galeria ar fi stat ca jucătorii în “zid” sau ar fi făcut gestul acela cu mâna, de “taie-taie”.

Nici celelalte sporturi nu mă încântă prea mult, deoarece mi se par lipsite de logică sau o risipă de energie. Ciclismul e ok. Te deplasezi unde ai treabă, este ecologic, îl înţeleg. Nu mor după costumele alea mulate pe corp, în care testicolele omului sunt sugrumate şi nu oferă nicio protecţie, dar pricep că sunt aerodinamice şi e ok.

Ce ziceţi însă despre curling? Nu mă refer la clasa politică românească şi nici la Mircea Solcanu. Este sportul acela în care unii aruncă nişte pietroaie cu mâner pe un parchet ceruit, iar alţii lustruiesc înaintea lor de parcă n-ar mai apuca ziua de mâine. Păcat că se ocupă cu acest joc mulţi oameni tineri, în putere, care ar putea să facă ceva constructiv. La ce talent se cere, ăsta e jocul perfect pentru bătrânii cu Parkinson. Le-ar fi şi foarte uşor să joace. Le dai peria aia în mână şi gata, ei au mişcarea gata pregătită. Destul, că nu e frumos să râzi de oamenii bolnavi. Moşnegii cu Parkinson au însă un mare avantaj: masturbarea, pentru că e de-ajuns să strângă mâna pumn, să închidă ochii şi e de parcă le-ar face-o altcineva. Apropo, surdo-muţii se masturbează numai cu mâna dreaptă, deoarece cu stânga gem de plăcere.

Da, aşa e sportul care se chemă curling. Nu îl înţeleg, dar numele e bun. Eu aş zice că acest nume s-ar potrivi şi jocului de rugby, că nu-mi miroase a bine modul cum fac băieţii grămezile alea, dar… mai bine tac, poate sunt rugbişti printre voi.

Nu vreau să cerşesc, vreau doar ca mâna mea să trăiască mai bine!

martie 24, 2010 4 comentarii

Oameni buni, lume, copii şi fraţi, duşmani şi cumnaţi! Ajutaţi-mă! Dacă nu vă e milă de mine, atunci fie-vă milă de mâna mea. Este posibil să îmi pierd mâna, iar eu nu vreau să accept chestia asta. Ştiu că zilnic mor oameni în România, că în Africa un copil subnutrit dă colţul la fiecare patru secunde, dar mă doare în… suflet de ei toţi.  Mâna mea este bolnavă! Grav! Medicii mi-au spus că sistemul sanitar românesc e de căcat şi că pot să îmi pierd mâna, dacă nu mă operez în străinătate. Nu mă cunoaşteţi, nu vă cunosc, dar pretind o grămadă de bani de la voi toţi. Nu vreau să cerşesc, vreau doar ca mâna mea să trăiască mai bine! Citeşte, sensibilizează-te şi DĂ MAI DEPARTE!

Să vă spun cum a fost. Totul a început din senin. Mă masturbam fără plăcere în faţa televizorului şi dintr-o dată mâna mi-a amorţit. Ca să pot termina i-am acordat puţină atenţie, am scuturat-o, am frecat-o cu spirt şi am tras-o de tendoane. Pula. Nicio reacţie. Am crezut că mâna a leşinat aşa că am sunat la 112. Am călătorit moca cu Salvarea până la spital, unde un medic mi-a consultat mâna. După câteva zile am primit cumplita veste: mâna mea avea o tumoare, care creştea de ani de zile. Ca să vedeţi că nu vă prostesc pe faţă vă spun că denumirea ştiinţifică a tumorii este Labangiom de Sugus.

Baza e că gravitatea situaţiei este majoră, în sensul că evoluţia subită a simptomelor se datorează faptului că tumoarea apasă deja pe anumiţi nervi importanţi şi de aia simt că mă enervez cumplit numai când scriu chestia asta! Aaaarrrrggghh! /&%¤#”#¤%(/&#¤%& Căcaaat! Pişaat! Mândărie!

Pfui, gata m-am mai calmat. Cum spuneam, bestia de tumoare a acaparat totodata câteva vase de sânge care au legătură exact cu sistemul circulator al penisului (din păcate nu sunt foarte bine pus la punct cu termenii medicali şi îmi cer scuze dacă nu se înţelege f. clar, da` pana mea, eu vreau doar banii tăi. Nici nu ştiu cât sau dacă ai de gând să-mi dai bani din milă, de aia n-am chef să te învăţ de pomană medicină. Hai sictir, sictir pufos).

Operaţia de înlăturare (parţială – că pt. aia totală trebe şi mai mulţi bani) a tumorii din păcate pentru voi nu se poate face în ţară, din cauza lipsei dotărilor necesare, (adică medicii români o au în medie de 15 cm, deci nu au suficient sânge în ei pentru o operaţie cu grad de dificultate Fix Bamboocha), iar timpul mă presează f. mult. Mi-a fost recomandat cu insistenţă să reuşesc să ajung la o clinica din străintatate pt. operaţie în cel mai scurt timp. Riscul de paralizie si apoi chiar moarte este foarte mare, astfel încât operaţia trebuie să aibă neapărat loc cel târziu în prima jumătate a lunii iunie.

(Băi frate nu pot să cred! Adică eu stau aici şi îmi pun sufletul pe tavă, storc lacrimi, te sensibilizez, îţi arăt că nu e de glumă şi tre să sari cu banul, iar tu boldeşti în monitor ochii ăia de vacă mirată. Du-te la bancă, în pana mea şi bagă-mi nişte lovele în cont. Doamne, ce oameni!)

Dacă nu mă operez când am zis, s-ar putea să fie prea tarziu! Deci este extrem de urgent! Hai, bagă viteză de fugire. Rade-o la bancă!

(Ho! Stai, încă nu pune coada pe spinare. Citeşte şi asta, altfel nu ştii câţi bani să pui. Citeşte!)

Am contactat deja cateva clinici recomandate de medicii de aici, aflate în Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Patagonia sau Bascucura. (Deşi nu ştiu decât româneşte, am sunat la toate clinicile şi le-am explicat prin semne despre ce este vorba.) Momentan aştept un răspuns clar în privinţa unei programări şi a costurilor estimate pt. operaţie, recuperare, cheltuieli pt. însoţitor (mâna stângă, că deh, o mână spală pe alta şi amândouă… te spală peste tot) şi alte cheltuieli necesare. Conform medicilor noştri, costul aproximativ este cuprins între 4.000 şi 5.000 de euro, bani pe care  chiar nu am posibilitatea să îi strâng.

În acest sens, apelez la tine pentru a dona orice sumă poţi, în speranţa că voi reuşi să strâng banii în timp cât mai scurt, astfel încât mâna mea să poată fi operată. Orice suma contează, aşa că dă şi tu ceva şi nu te trage pe fese că e criză!

Voi reveni cu o confirmare şi nişte costuri clare şi date oficiale de îndată ce le voi primi. Sper ca asta să se întâmple cel târziu la începutul săptămânii viitoare.

Tototdată, mai am rugămintea să îmi faci puţină reclamă şi să dai mai departe pe messenger, mail, bloguri, etc. acest anunt atat cunoştintelor, rudelor, vecinilor şi prietenilor cât şi, dacă se poate, unor firme care credeti că ar putea face donaţii sau sponsorizari, precum şi să mă ajutaţi cu orice sugestie care mi-ar putea fi de ajutor. (Oare Gigi Becali e destul de fraier să dea bani la aşa ceva? A dat 500 de euro pentru un Crez.) Într-o zi, mâna vă va mulţumi din cot!
P.S.

VĂ IMPLOR SĂ COTIZAŢI! ŞTIU CĂ SUNT ÎNCĂ SUTE, POATE MII DE PERSOANE, CARE SE AFLĂ ÎN ACCEAŞI SITUAŢIE CA MINE ŞI CARE NU CERŞESC, DAR EU NU VREAU SĂ CERŞESC, CI VREAU DOAR CA MÂNA MEA SĂ TRĂIASCÂ MAI BINE! DACĂ O SĂ AI PE CINEVA BOLNAV, PROMIT CĂ AM SĂ TE AJUT ŞI EU. SĂ-MI SARĂ MÂNA DIN UMÂR DACĂ NUAM SĂ DAU MASS MESSAGE PE MESSENGER, ÎN FIECARE ZI, CU PROBLEMA TA. HAI NU TE MAI MĂCĂNI, DU-TE LA BANCĂ ŞI MARCHEAZĂ LOVICA. DUMNEZEU SĂ-ŢI DEA SĂNĂTATE ŞI TOT EL SĂ-ŢI PLĂTEASCĂ CHIRIA ŞI CHETUIELILE, CĂ TU M-AI AJUTAT PE MINE. NU UITA SĂ DAI MAI DEPARTE ACEST MASS! NU ÎNTRERUPE LANŢUL SFÂNT AL ACESTUI MESAJ, ALTFEL CINEVA DRAG ŢIE VA MURI SUBIT, ÎN MOD VIOLENT, IAR TU NU VEI MAI AVEA ORGASM NICIODATĂ!

Categorii:Ştiri

Ginerică nu are nicio şansă

martie 24, 2010 2 comentarii

Cred că celula de bază a societăţii, adică familia, este o carceră doar pentru bărbat. Chiar şi verighetele seamănă cu nişte mici cătuşe, doar că nu au un lanţ între ele.De fiecare dată când aud că un cuplu că vrea să se căsătorească le atrag tinerilor atenţia asupra statisticii care arată că mariajul este principala cauză a divorţurilor. Nu mă înţelegeţi greşit. Eu cred că dragostea este ca un vis frumos, dar căsătoria este ceasul deşteptător.

Femeile îşi doresc din fragedă pruncie să fie mirese, să poarte rochie albă, să facă copii şi să distrugă viaţa unui bărbat. Ele nu au dubii. Asta vor şi până la urmă,  folosindu-se de aspectul plăcut din primele trei decenii ale existenţei şi sex, asta obţin. Căsătoria este singura vânătoate la care vânatul plăteşte certificatul pentru vânător şi îi dă şi un inel cu diamant.

Unii spun că însurătoarea e ca o loterie. Pe naiba! La Loto se mai şi câştigă. Să te însori este ca şi când ai mânca la restaurant împreună cu prietenii. Comanzi ce îţi place, dar după ce vine mâncarea parcă tot ce are altul în farfurie ţi se pare că e mai bun decât ce ai tu. Bărbaţii sunt victimele unei întregi conspiraţii care, într-un târziu, tot în faţa altarului îi aduce.

Cel puţin aici ne-am aştepta la o mică mână de ajutor din partea popei, care e şi el bărbat până la urmă, dar degeaba. Corect ar fi ca el să dea două variante de răspuns, adică „Vrei sau nu vrei să o iei de soţie pe Cutărica?”. Atunci, chiar dacă ginerică e în „săptămâna chioară”, ar putea cu o ultimă sforţare să spună nu.

Cum pervers se procedează acum, răspunsul este sugerat. Se spune că bărbatul este în săptâmâna chioară deoarece dragostea e oarbă. Da, dar căsătoria îi deschide imediat ochii, din păcate, când e deja prea târziu. De regulă asta durează până la moarte, deoarece puţini reuşesc să evadeze în timpul vieţii. Nu degeaba se spune „până ce moartea ne va despărţi”.

Vă întrebaţi de ce popa nu-i ţine partea bărbatului? Pentru că el nu a avut de ales. Ca să se facă popă el a fost nevoit să accepte pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, în celula de bază a societăţii. În plus, a luat bani buni, neinpozabili, pe slujba de cununie aşa că nu are chef să dea şpaga înapoi. Dacă tot s-a nenorocit în interes de serviciu, măcar bani să iasă. Amin.

Când era bunica fată, instituţia căsătoriei încă mai merita efortul. Cine îşi dădea „piatra din casă”, dăruia viitorului ginerică o şpagă mai mult sau mai puţin consistentă. Asta se numea zestre. Pe lângă asta, fata ştia să gătească, să spele, să calce, să facă curat, să cultive plante şi să crească animale. Nu ştia să facă sex, pentru că virginitatea era o condiţie obligatorie la căsătorie.

Dacă ştia să facă şi sex, pentru că alunecase şi căzuse cu fecioria într-un ştiulete din ăla gros de la ţară -de vreo 500 de ori-, familia ei mai adăuga ceva daune morale sub formă de bonusuri la zestre: o pereche de boi, o căruţă sau ceva pământ. De când cu succesul programului Prima Casă, unii se însoară pe baza principiului „Are casă, e frumoasă!”. Nimic mai greşit. Să nu vă însuraţi niciodată din interes pentru bani. La un credit bancar dobânda e mult mai mică şi nici nu plăteşti toată viaţa.

În zilele noastre ai şanse foarte mari să te însori cu o specialistă în Kamasutra, campioană la măciuci, care a luat BAC-ul cu zece la oral, dar care se consideră gospodină dacă ştie să facă cartofi pai cu ochiuri şi apasă trei butoane la maşina de spălat. Ca să ajungi să beneficiezi de calităţile ei de curtezană se aşteaptă să munceşti pe brânci ca să ai maşină cu care să o cari la shopping, să o hrăneşţi la restaurant, să o distrezi la standup comedy şi după aceea să i-o tragi prin prezervative cu gust de banane. Zestrea ei este acum propria persoană fermecătoare, iar silicoanele din sâni sau colagenul din buze se consideră premii de consolare pentru lipsa virginităţii.

Bărbaţii fac acest pas în timp ce statistic numărul femeilor este de două ori şi jumătate mai mare decât cel al bărbaţilor. Asta înseamnă că oricare dintre noi avem rezervate două femei şi jumătate! Repet pentru cei care au crezut că nu au auzit bine: pe fiecare dintre noi, în România, ne aşteaptă două tipe mature, care ştiu ce vor şi o minoră care ştie ce vrem noi. În fine, toată lumea susţine că mariajul înseamnă reciprocitate. De accea soţii devin reci unul cu celălalt.

%d blogeri au apreciat asta: