Prima pagină > Uncategorized > Decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba

Decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba

Nu am crezut că sintagma din titlu conţine o iotă de adevăr până când nu mi s-a întâmplat chiar mie să ajung la această concluzie. Aşa e, tot păţitu-i priceput. Înainte să dau cu capul de pragul cel de sus credeam că cei care lansează această expresie o fac doar ca să folosească o scuză şmecheră pentru a motiva lipsa unui job.

Ca orice bună lecţie de viaţă am învăţat „the hard way” că zicerea este 100% adevărată. Jobul de care am scăpat a necesitat o strămutare de reşedinţă fără niciun fel de ajutor sau bonificaţie din partea firmei angajatoare, cu muncă pe brânci, cu pretenţii idiot de nerealiste, pe bani de tot căcatul şi o atitudine şefi-angajaţi de ziceai că sclavagismul a revenit în forţă.

La o socoteală scurtă a reieşit că munceam ca un rob pentru a plăti chiria, utilităţile, transport în interes de serviciu, care nu era decontat decât la deplasările în afara oraşului şi pentru hrana de zi cu zi. Singura fericire era o seară petrecută în ziua de salariu, la un bar, împreună cu ceilalţi sclavi de pe plantaţia de presă de seară la care trudeam, adică dragii mei colegi  de suferinţă. Atât. Salariul rezista eroic maximum două săptămâni după care trăiam „pe contişor”, „la caiet” sau pe datorie.

Am suportat toate rahaturile, mojiciile, cretinătăţile, porcăriile, idioţeniile, băşinile, nesimţirile, aroganţele, talentele, aerele de superioritate şi atitudinea de stăpâni de sclavi a şefilor, şefuleţilor, şefulicilor, şefulicuţilor şi a tuturor raselor de tembeli dezumanizaţi care sunt angajaţi în trusturile  de presă ca să urle ca nişte maimuţe pentru a-şi afişa inteligenţa şi eficienţa.

M-am lăsat călcat în picoare, înşelat la bani şi am făcut pe prostul în toate privinţele cu speranţa că „superiorilor” le vor trece cucurile, banii vor egala munca depusă, iar lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Am fost ajutat să rezist de nişte colegi extraordinari cu care am format o adevărată celulă de rezistenţă împotriva valului de tâmpenii şi singurele supape care ne ajutau să nu ajungem la psihiatru erau umorul, vorbele grele şi „şedinţa” informală din ziua de salariu.

Socotesc acum că îmi este mult mai bine fără acel job, deoarece banii pe care îi câştigam cu atâta trudă nu se cunoşteau. Nu se vedeau şi nu îi simţeam. Nu aveam nicio satisfacţie de pe urma muncii de sclav redacţional în afară de o seară de balcanism, în fiecare lună, alături de prieteni.

Acum fac ceea ce îmi place, adică scriu umor, am timp liber şi pentru mine, nu mai sunt stressat şi nu mai tresar nervos când sună telefonul. Nu mai sunt nevoit să ascult sfaturi idioate şi nu mă mai simt înlănţuit de un contract şi de o fişă a postului ca un sclav sau ca un robot aflat la cheremul oricărui slugoi corporatist care primeşte laude, pentru gradul de dezumanizare la care a ajuns, de la şefii pe care îi linge între fese.

Faza nasoală este că acum realizez că îmi este ruşine de mine. Ruşine pentru că am stat prea mult în solda diabolică a unor oameni care nu mai au uman decât aspectul exterior, carcasa cu aparenţă masculină sau femină. Am avut doue tentative de evadare la care nu le-am dat curs până la capăt.

Asta e ca şi cu faza aia cu femeia de serviciu, proaspat violată. La interogatoriu descrie cum s-a trezit faţă în faţă cu făptaşul, pe coridor. Agentul de proximitate o întreabă: „-Bine, dar de ce nu ai încercat să fugi?!?” Ea răspunde: „-Păi unde să fug, maică? În stânga perete, în dreapta perete, în spate d’abia spălasem…”

Aşa şi eu. M-am complăcut în mizerie morală şi mediocritate profesională, mi-am prostituat proprietatea intelectulă pentru un pumn de arginţi doar condus de iluzia că fac sânge-n balegă dacă lucrez în holdingu` lu` peşte. Au mai contribuit şi faptul că ai mei erau mândri că trudesc pentru gazete cu reclame la tembelizor şi nu în ultimul rând a avut greutate ideea preconcepută că e futere să te laşi sodomizat sufleteşte doar pentru a zice că ai un job în perioada asta de criză nenorocită.

În afară de colegii care mi-au devenit prieteni, nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am lăsat în urmă. Mă bucur că le-am câştigat simpatia şi am păstrat tradiţia „şedinţelor” . Sunt fericit că mi-am recăpătat libertatea şi că am învăţat că decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. adi
    Februarie 4, 2010 la 6:40 PM

    Tocmai m-ai motivat sa deschid si eu un post pe blogul meu despre rahatul de presa m.l.m-ista la care am lucrat si eu. Nu o sa dau prea multe cuvinte aici, mai bine o sa-l citesti la timpul potrivit. Uau, imi pare bine de cunostinta, Rusoaica, alina si adrian cretu.

  2. Rusoiaca
    Ianuarie 29, 2010 la 4:05 PM

    oooooooooooooo, cat de bine te inteleg. I have been there (sper ca am scris corect) ca eu am reusit performanta sa ma cretinizez intre timp si sa-mi pierd increderea in mine si respectul de sine. spor la scris – ti-am citit doar una dintre povestiri si mi-a placut.
    sper ca macar experienta asta sa te faca mai puternic!

    • Ianuarie 29, 2010 la 4:37 PM

      Ai scris bine în engleză şi îţi mulţumesc pentru comentariu. Eu am ajuns la concluzia că nu merită să te consumi din cauza persoanelor care îţi fac zile negre la un job de tot… păcatul. Asta nu înseamnă că nu trebuie să te răcoreşti şi să le urezi toate cele bune.

  3. alina
    Ianuarie 27, 2010 la 4:42 PM

    de cand ai plecat de la acel job? cum de tocmai acum ai scris asta? eu am patit la fel. dar am scris imediat dupa:p oricum, bravo ca ai avut curajul sa pleci!

    • Ianuarie 27, 2010 la 5:45 PM

      Bănuiesc că este mai uşor să vorbeşti despre chestiile neplăcute abia după ce trece o perioadă de timp. Treaba s-a produs anul trecutm, dar nu m-am gândit să scriu ceva despre asta până într-o zi când mi-am dat seama că astfel am pierdut foarte mult timp. De asta m-am şi aprins aşa. Sper că nu am trezit amintiri nasoale pentru tine. Dacă da, sorry, dar să ştii că mă bucur pentru tine că nu mai faci parte din sitemul ticăloşit. Bine ai venit în libertate!

  4. Ianuarie 26, 2010 la 10:41 PM

    Sinistru, dar banuiam… Pot prelua ceva de la tine? Inclusiv comentariu? Cu citare, evident – nu sunt genul de furacios penal. In afara de asta, iti aduce si trafic, cred.

    Cu prietenie,
    Felix
    amalgammax

    • Ianuarie 26, 2010 la 11:10 PM

      Fireste, ia ce-ţi place, de aia e blog public. Noi să fim sănătoşi. Acum parcă îmi pare rău că am postat despre chestia asta, dar e o lecţie de viaţă aşa că n-am vrut să ascund tărăşenia. Am învăţat că la pomul lăudat prin publicitate nu e bine să te duci cu sacul plin de speranţă. Criză plăcută şi trafic întins!

  5. Ianuarie 25, 2010 la 7:35 AM

    adevarul e ca iti trebuie curaj sa admiti asta….si vad ca aici incrancenarea ti-a depasit nivelul de umor pe care il ai de obicei.
    sa suga pula toti supraveghetorii de plantatie, dar si sclavii….ca-si merita soarta, tampitii!!
    acum hai pa….ca trebuie sa fug la plantatie, sa nu intarzii, altfel incep ziua cu un bici pe cocoasa!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: