Apa dăunează grav sănătăţii mintale

După cum se prezintă situaţia în reclamele la apa îmbuteliată este destul de clar cât de nociv poate fi consumul de apă minerală. Nişte oameni cu idei bune au comentat absolut corect acest subiect într-o parodie, de nota 100, la mai mult decât enervantele reclame de pe tv. Vizionare plăcută!

Reclama e sufletul (2)

O altă reclamă cretină e una la Coca Cola cu ăia care mănâncă ca porcii, noaptea târziu. Care dracu face asta şi mai ales pe furiş? Culmea cretinătăţii e atinsă atunci când bagaboanta îşi ia de crăpare şi în cameră, dar dă peste ta-su, dependent de Prostamol care urinează 2 litri pe noapte, în rate de câte 2 mililitri. Se ducea omul, chior de somn, în treba lui când dă peste cârtiţa de fică-sa care se strecura ca o gheboasă, cu o farfurie cu potol în gheare.

În mod tradiţional românesc lui `Nea Prostată i-ar fi sărit somnul, chiftiriţa şi-ar fi încasat o scatoalcă însoţită de firescul “După toate câte au intrat în tine până la ora asta, îţi mai trebuie şi mâncare, curva dracului?!”. Reclama sfidează însă specificul românesc şi vrea să ne convingă că amărâtul părinte e prea bucuros de un blid cu halimos căpătat în puterea nopţii, ca să-i mai pese dacă progenitura foloseşte Cola pentru cunoscutele presupuse calităţi de spermicid.

Reclama e sufletul

Nu ştiu dacă expresia “Reclama e sufletul comerţului” a apărut în regimul de tristă amintire sau mai înainte. Nici nu e important. Ideea este că oricât adevăr ar fi conţinut în aceste cuvinte, unele reclame scot sufletul din mine. Nu ştiu dacă asta se întâmplă din cauza altor probleme, dar sunt reclame care mă fac să schimb urgent canalul. În primul rând este vorba de personaje.

Cred că societatea modernă promovează pe lângă scara inversată a valorilor şi o scară a normalităţii întoarsă cu susul în jos. Înainte, reclamele prezentau un produs, serviciu sau altceva cu ajutorul unor oameni care arătau bine. În reclame vedeai oameni frumoşi. Bărbaţi şi/sau femei. Acum apar toţi nasoii şi toate hâdele. Nu mă refer la ăştia cunoscuţi sub alintul de “vedete”, ci la necunoscuţi. Majoritatea sunt enervant de urâţi. Nu ştiu dacă sunt urâţi de toată lumea, dar eu îi urăsc sincer. Mă scot din sărite atât de tare încât cred că aş fi în stare să ard o palmă după ceafă unei astfel de persoane, atunci când aş întâlni-o pe stradă, numai ca să mă răcoresc.

Cui nu i-a fost invadat ecranul de reclamele pentru Vodafone cu studenţii ăia calici care fug ca potârnichile când e vorba să facă o chetă ca să plătească pentru pizza livrată la domiciliu? Nu mă interesează dacă lumea ar da sau nu năvală să cumpere cartele în urma unei reclame cu Adonişi şi Afrodite, dar sfrijitul cu nasul mare îmi ridică tensiunea. Tipa care-l scuteşte de banii de frizer e suportabilă.

O femeie care mă face să schimb postul este gospodina care umblă ca o curcă beată prin faţa liftului, cu unicul scop de a prinde în gură pastile de Tic-Tac. Japonezii se uită prin ea, dar ciumegul din spate e cucerit de prestaţie. Nu cred că omul o găseşte simpatică. Se poate bănui că şi el are o gospodină acasă, cu aceeaşi cantitate de farmec, ca gâsca care ciuguleşte mentosane din aer. Mie mi se pare că ea se antrenează pentru a performa felaţii unui Superman invizibil, care ar decide să zboare în cerc prin faţa unui lift cu unicul scop de a-i face deepthroat unei tembele cu ochii mai mari decât creierul.

Mai am nervi şi exemple, pe care le voi revărsa tot aici.

P.S.

Trebuie să fac o mărturisire. Ca la popă. Am avut două experienţe de blogus interruptus. Ambele pe Blogspot. În ambele cazuri am băgat câte o postare, după care nu m-a mai ţinut… inspiraţia. Simt că de data asta va fi altfel. Poate că de bun augur e şi layout-ul de la WordPress, care e mai ispititor şi mai versatil. Voi vedea.